Bătaie de joc: bugetul județului Satu Mare pe anul 2025 se dezbate pe WhatsApp

Redacție Sătmărenii.ro

Când credeam deja că le-am văzut pe toate, conducerea județului Satu Mare are grijă să ne mai facă surprize!

Distribuie:

Consiliul Județean este convocat în ședință ordinară pentru votarea proiectului de buget a județului Satu Mare pe anul 2025 pentru luni, 31 Martie, ceea ce înseamnă că județul a funcționat în primele trei luni ale anului fără un buget stabilit și aprobat de cei pe care i-au votat sătmărenii tocmai pentru această responsabilitate.

Dar nu aceasta este cea mai mare surpriză, ci faptul că membrii comisiilor de specialitate, cel puțin cei din Comisia pentru lucrări publice, construcții și modernizarea drumurilor județene, adică probabil cea mai importantă comisie a Consiliului Județean, au fost convocați tot pentru ziua de luni în propria lor ședință, puțin mai devreme față de începerea ședinței în plen a instituției care conduce județul Satu Mare.

Nici măcar asta nu e cea mai mare surpriză, fiindcă suntem deja obișnuiți cu acest stil de a lăsa totul pe ultima sută de metri, dar și mai tare e spațiul în care membrii comisiei sunt invitați să se întrunească pentru a dezbate și a aviza (pozitiv sau negativ) proiectul de buget al județului pe anul 2025: online, pe aplicația WhatsApp, potrivit convocatorului trimis vineri de conducerea Consiliului Județean!

Adică aleșii sătmărenilor vor trebui să se conecteze online pe un grup de WhatsAapp și să-și dea cu părerea despre o grămadă de capitole de investiții în valoare de milioane de euro, programate să se realizeze în acest an în județul Satu Mare, cu câteva ore înainte de ședința în plen, în care vor trebui să voteze efectiv pentru acele investiții! Este lesne de imaginat cam în ce hal vor putea să aprofundeze aleșii sătmărenilor toate acele capitole de investiții și cam ce va ieși din toată bătaia asta de joc.

Apoi să nu ne mirăm dacă aceiași aleși, în frunte cu președintele și vicepreședinții Consiliului Județean, se vor trezi din nou la ușă cu oamenii din localități precum Hotoan sau Sînmiclăuș, care așteaptă deja de generații întregi să le repare cineva drumul județean, în timp ce-și distrug mașinile în gropile din asfaltul uitat de Dumnezeu…   

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Incendiu la o hală de depozitare cereale din localitatea Adrian

Medicul care și-a ținut părinții în spitalul din Iași peste 1.200 de zile a fost demis. Urmează aceeași procedură la spitalul din Satu Mare?

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare

A început Festivalul Ecvestru de la Medieșu Aurit. Ediția a V-a aduce spectacol și tradiție în comunitate

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

Adrian Cozma acuză ingerințe politice dinspre PSD în acțiunile Poliției împotriva primarilor PNL din județul Satu Mare

CRIZĂ LA NEGREȘTI-OAȘ: Medicii aduși cu fast fac naveta de 160 km pe banii lor! Consiliul Județean refuză deconturile

Adrian Cozma suspectează comandă UDMR în atacurile liderului PSD pe tema școlii din Socond

De la ringul băieților, la încrederea fetelor: Anghel Cardoș mută Friends Gym Satu Mare într-o casă nouă și anunță planuri mari