Sătmărean prins cu 7 kg de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 48 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.

Brutăria Fastus Backerei închisă de Protecția Consumatorilor

Ca urmare a dispozitiei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a efectuat o acțiune de control la Backerei Fastus SA Satu Mare, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, la unitati de morarit/panificatie/patiserie.

După intervenția liberalilor, se reface trecerea peste calea ferată spre Crucișor

În urma intervențiilor consilierilor județeni și locali liberali și a interpelării adresate de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, către Ministerul Transporturilor, Regionala CFR Cluj a demarat lucrările de reparații și nivelare a trecerii peste calea ferată de pe Drumul Județean 193 spre Crucișor și Bârsău, după 35 de ani în care nimeni nu a mișcat nici un deget în acest sens.

A ascuns drogurile în budigăi, dar polițiștii le-au găsit și acolo

În seara de 16 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare – Biroul de Ordine Publică au depistat în flagrant delict, în municipiul Satu Mare, un tânăr de 19 ani, în timp ce ar fi deținut substanță cristalină 4-CMC (drog de mare risc). Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Liberalii ar vrea parcare supraetajată pentru sătmăreni în zona Spitalului Județean, Primăria zice că n-are bani

Aglomerarea de mașini, pe fondul lipsei locurilor de parcare în zona Spitalului Județean este un fenomen binecunoscut de mulți ani de zile, un adevărat calvar atât pentru aparținătorii care aduc bolnavi la Urgențe sau îi vizitează pe pacienți la spital, cât și pentru locatarii din cartierul Micro 15, care se trezesc mereu cu locurile de parcare, pentru care plătesc abonamente anuale, ocupate de cei care, efectiv, nu au unde să-și lase mașinile în altă parte.

Ministrul Educației, Daniel David, a găsit în județul Satu Mare școli ce pot servi ca modele pentru întreaga țară

Noul ministru al Educației, Daniel David, originar din Satu Mare, se află în aceste zile într-un turneu de documentare prin țară, în urma căreia intenționează să întocmească un așa-numit „Raport de diagnostic și propuneri de politici publice pentru sistemul de educație și cercetare-dezvoltare-inovare din România”, planificat să apară cel târziu pentru luna mai a acestui an și care urmează să fie baza propunerilor sale pentru o reformă de amploare a învățământului românesc.