Celulă de criză la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în scandalul azilelor groazei din Bihor

Redacție Sătmărenii.ro

O amplă operațiune coordonată de DIICOT și Poliția Română se desfășoară marți în județul Bihor. Anchetatorii au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și exploatarea unor persoane aflate într-o stare accentuată de vulnerabilitate.

Distribuie:

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi funcționat încă din anul 2020 și ar fi fost organizată pe criterii familiale. Membrii acesteia sunt suspectați că au folosit o asociație umanitară drept paravan pentru a obține sume importante de bani din donații, sponsorizări, pensii, indemnizații de handicap și alte beneficii sociale destinate unor persoane cu dizabilități psihice.

În cadrul anchetei s-a stabilit că sute de persoane vulnerabile ar fi fost aduse din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe și cazate în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub pretextul că beneficiază de servicii sociale și medicale. În realitate, susțin procurorii, victimele ar fi fost ținute în condiții improprii, fără îngrijirea și tratamentul medical necesare, fiind menținute într-o stare de dependență și exploatare.

Anchetatorii mai susțin că persoanele decedate în locațiile controlate de grupare ar fi fost înhumate pe un teren aflat în apropierea unui cimitir, iar ajutoarele de înmormântare ar fi fost încasate de membrii rețelei.

Prejudiciul estimat de procurori depășește 13 milioane de lei, fiind vorba despre fonduri și venituri care ar fi fost deturnate de la destinația lor legală și folosite în interesul grupării infracționale.

Din cauza gravității situației descoperite în timpul perchezițiilor, autoritățile au mobilizat un dispozitiv impresionant. La acțiune participă polițiști, procurori DIICOT, criminaliști, jandarmi, medici legiști, psihologi și specialiști în protecția persoanelor cu dizabilități. Totodată, Departamentul pentru Situații de Urgență a instalat un spital mobil și a trimis peste 150 de mijloace tehnice pentru evaluarea medicală, transportul și relocarea victimelor în centre specializate din țară.

Ministrul Dragoș Pîslaru a convocat o celulă de criză la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în urma acțiunilor desfășurate de DIICOT în județul Bihor, la imobile în care erau găzduite persoane aflate în situații de vulnerabilitate.

Președinta Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi se află deja în teren și sprijină autoritățile locale pentru identificarea rapidă a unor soluții de cazare și îngrijire adecvate, în funcție de nevoile fiecărei persoane.

Autoritățile județene au dispus mobilizarea de urgență a Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor, astfel încât echipele de specialiști să fie prezente în teren și să acorde tot sprijinul necesar.

Din informațiile disponibile la acest moment, este important de clarificat faptul că persoana vizată de anchetă nu deține acreditare și nu are servicii sociale licențiate pentru activitățile desfășurate în imobilele în care găzduia aceste persoane.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale lucrează împreună cu autoritățile locale pentru relocarea în siguranță a persoanelor afectate și pentru identificarea celor mai bune soluții de îngrijire.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma anunță programul de sprijin de 100 milioane euro pentru diaspora românească

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță una dintre cele mai importante hotărâri adoptate în ședința...

Ilie Bolojan anunță măsuri pentru depășirea crizei energetice și sprijin pentru diaspora care vrea să investească acasă

După ședința de joi a Guvernului, premierul Ilie Bolojan a anunțat într-o conferință de presă...

Ziua Diasporei – oportunități de afaceri și locuri de muncă pentru sătmărenii care vor să se întoarcă acasă

Când experiența dobândită peste hotare întâlnește oportunitățile de acasă, se pot construi noi începuturi....

Performanțe remarcabile ale pompierilor de la Draxlmaier la concursul național. Daniel Botoș a făcut un nou record la pista cu obstacole

ISU Satu Mare felicită echipa Serviciului Privat pentru Situații de Urgență DRÄXLMAIER, care a obținut...

Debit foarte scăzut al Someșului la Satu Mare, valori minime istorice pe toate râurile din regiune

Debitele cursurilor de apă din spațiul hidrografic Someș-Tisa se situează mult sub valorile normale ale...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Consilierii liberali sătmăreni au refuzat să voteze bugetul cu cele două milioane de euro pentru CSM Olimpia în mijlocul scandalului pariurilor

Cinci noi biblioteci din județul Satu Mare aduc educația digitală mai aproape de seniori prin programul Hi Digital al Fundației Vodafone

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

Pompierii de la Draxlmaier Satu Mare sunt campioni regionali în concursul Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

Femeie salvată dintr-o fântână în Odoreu

Trei incendii în ultimele 24 ore în județul Satu Mare

Polițiștii  sătmăreni au dat startul Campaniei Naționale de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului

ISU Satu Mare recrutează voluntari în cadrul programului Salvator din Pasiune