Echipa PNL Satu Mare susține Nicolae Ciucă președinte!

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o cu echipa din conducerea Organizației Județene PNL și primarii liberali din mai multe localități, deputatul Adrian Cozma a transmis un mesaj puternic de unitate în susținerea candidatului acestei formațiuni politice pentru Președinția României, Nicolae Ciucă.

Distribuie:

Comandat de Partidul Național Liberal – Organizația Satu Mare

Executat de Media Makers IV SRL

Cod mandatar financiar coordonator: 11240002

Atât el, cât și ceilalți vorbitori, printre care s-au numărat candidatul pentru Senat, Romeo Pop, precum și primarii comunelor Păulești și Odoreu, Zenoviu Bontea, respectiv Dumitru Pop, au subliniat importanța stabilității și normalității în aceste împrejurări istorice, dar și șansa pe care o are România prin tandemul Nicolae Ciucă președinte – Ilie Bolojan prim-ministru pentru a construi o țară după modelul performanțelor administrative pe care le-a dovedit acesta din urmă în județul Bihor.

Publicăm integral discursul deputatului Adrian Cozma:

Începem duminică o a doua mare bătălie politică de anul acesta, importantă pentru PNL și pentru țară. Acum, este vorba despre o altă dimensiune, nu doar despre județul nostru, ci despre alegerea președintelui României.

Primele cuvinte care îmi vin în minte sunt cele pe care le-am folosit în campania anterioară, “Uniți suntem puternici, împreună câștigăm”. Acesta este motivul pentru care mă aflu astăzi în fața dumneavoastră împreună cu colegii mei.

Conferința noastră de presă este o declarație politică a PNL Satu Mare, în care noi ne afirmăm dorința de a lupta și de a reuși să câștigăm un scor foarte bun pentru candidatul nostru la președinție, Nicolae Ciucă.

Satu Mare nu seamănă cu nicio altă regiune din România, suntem pe graniță, la câțiva kilometri de un război, care nu știm la ce nivel o să ajungă. Noi, prin conferința aceasta de presă, vrem să-i anunțăm pe toți sătmărenii cǎ cel mai potivit președinte pentru România, în aceste vremuri, este Nicolae Ciucă. Și am să vă spun și de ce: pentru cǎ aici, în Satu Mare, “România”, “pământ românesc” si “identitate națională” înseamnă mult mai mult decât în alte părțI ale țării.

PNL reprezintă azi, în Satu Mare, credința în patria noastră, credința în Dumnezeu, familie și valorile tradiționale. Iată de ce facem un apel către toți sătmărenii să iasă în număr mare la vot. Pentru ca aceste valori pe care le-am amintit mai devreme să nu ni le ia nimeni. Cred că și colegii mei sunt de acord că votul pentru Nicolae Ciucă, duminică, înseamnă o garanție cǎ păstrăm această Românie pentru români.

Nu mai e vorba duminică de a alege un partid, e vorba de a alege un partid capabil să conducă  România în aceste vremuri tulburi, nu un partid care s-o tâlhărească.

Astăzi, împreună cu colegii mei, nu am să vorbesc despre ceilalți competitori, însă facem un apel deschis către toți sătmărenii, indiferent de etnie, să încercăm, în măsura în care cred în valorile de dreapta și principiile pe care le-am expus mai devreme, să vină și să voteze cu Nicolae Ciucă.

Doar cu el avem garanția cǎ vom rǎmâne aici, pe pământurile noastre!

Continuă să citești

Articole recente

O mamă din Satu Mare a cerut ordin de protecție împotriva fiilor ei

La data de 15 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați,...

Zeci de elevi prinși în barurile din preajma școlilor în timpul orelor de curs la Satu Mare

Lucrătorii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu cei...

Investiții de 50 milioane de lei prin PNRR în centrele de colectare selectivă a deșeurilor din județul Satu Mare

Județul Satu Mare se poate lăuda cu realizări deosebite în privința investițiilor realizate în domeniul...

Noi experiențe cinematografice la Cineplexx Satu Mare, începând din 17 ianuarie

Cinematograful Cineplexx Satu Mare deschide cortina pentru o nouă săptămână de premieră, oferindu-le sătmărenilor ocazia...

Aproape 300 de elevi au participat la Maratonul Poeziei Românești cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la Carei 

Miercuri, 15 ianuarie 2025, între orele 08.00 – 14.00, în sala de conferințe a Castelului...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Lecții preventive despre consumul de droguri și violență, susținute de polițiști în prima săptămână de școală

Polițiștii din cadrul structurii de siguranță școlară sunt preocupați constant de siguranța elevilor și cadrelor...

O nouă șansă pentru tinerii care doresc să devină jandarmi

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare face înscrieri pentru sesiunea de admitere din perioada octombrie...

Un golan a furat economiile de-o viață ale unei bătrâne de 84 ani

La data de 20 aprilie, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații...

A furat tot ce-a găsit în mașinile parcate, dar l-a prins Poliția

La data de 23 iulie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au...

Au intrat în hotel, dar nu să se cazeze. Au furat banii de la recepție

La data de 31 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au...

Adrian Cozma cere interzicerea accesului tinerilor între 18 – 21 ani în sălile de jocuri

Cunoscut pentru campania sa în Parlament împotriva publicității sub orice formă a jocurilor de noroc,...

Marinel Mag este noul președinte al PNL Culciu și vrea schimbare într-una dintre cele mai mari și mai subdezvoltate comune ale județului Satu Mare

O delegație a conducerii județene a PNL, alcătuită din deputatul Adrian Cozma - președintele PNL...

Florin Gal l-a denigrat pe Facebook pe Adrian Cozma, iar acum e bun de plată pentru daune morale

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a dat sentința finală în procesul intentat...