Conform cercetătorului în chimia atmosferei, Connor Barker, de la University College London, explozia ar fi putut genera aproximativ 45,5 tone metrice de oxizi metalici și 40 de tone metrice de oxizi de azot. Oxizii de azot sunt deosebit de periculoși, deoarece pot afecta stratul de ozon al Pământului, responsabil pentru filtrarea radiațiilor ultraviolete nocive.

Barker a subliniat că aceste cifre sunt estimări preliminare și nu reprezintă un calcul precis al impactului de mediu al incidentului. El a menționat că poluarea metalică rezultată ar putea echivala cu o treime din materialul meteoriților care se ard în atmosferă anual. Totuși, determinarea exactă a cantității de poluanți eliberați este dificilă, deoarece nu se știe cât din masa rachetei s-a dezintegrat în atmosferă și cât a ajuns înapoi pe Pământ.

Astronomul Jonathan McDowell a declarat că “multe tone” de resturi probabil s-au prăbușit în ocean. Etajul superior al Starship este fabricat din oțel inoxidabil, spre deosebire de aluminiul folosit la alți sateliți și rachete. Incinerarea aluminiului la temperaturi ridicate produce oxizi de aluminiu, care pot avea efecte negative asupra stratului de ozon și a atmosferei.

În contextul creșterii numărului de sateliți și a reintrărilor acestora în atmosferă, oamenii de știință sunt preocupați de poluarea la altitudini mari, unde substanțele poluante pot persista îndelungat. Se estimează că cantitatea de oxid de aluminiu provenită din arderea sateliților se apropie de nivelurile generate de descompunerea naturală a rocilor spațiale.

Aceste constatări subliniază necesitatea unei monitorizări atente a impactului lansărilor spațiale asupra mediului și a dezvoltării unor practici sustenabile în explorarea spațială.