Grofii de la conducerea județului Satu Mare au făcut o ”românească” în proiectul de reabilitare a drumului Păulești – Borlești

Redacție Sătmărenii.ro

Au trecut trei ani de la deja legendarul accident din cadrul Turului României, când cicliștii participanți la această competiție de prestigiu au căzut claie peste grămadă pe drumul plin de gropi dintre Satu Mare și Maramureș, în zona satului Ambud, în transmisiune directă pe Eurosport.

Distribuie:

Atunci, conducerea județului a promis că drumul respectiv, DJ 193, se va moderniza în cel mai scurt timp, ca să nu ne mai facem de groază în fața întregii țări. Au trecut trei ani și au fost și alegeri, în urma cărora ne-am pricopsit cu aceeași conducere a județului, care a participat săptămâna trecută la o ceremonie ce aducea aminte de vremurile comuniste, în care s-a predat amplasamentul pentru ceea ce a anunțat ca fiind ”cel mai mare proiect rutier din județul Satu Mare”, adică modernizarea DJ 193 între Păulești și Borlești, pe o distanță de 40 km, din fonduri europene totalizând aproximativ 40 milioane de euro.

Toate bune și frumoase, veste bună pentru o treime din populația județului care trăiește în municipiu și în satele de pe traseu, adică peste 100.000 de oameni, după o așteptare deja de decenii întregi în care și-au rupt mașinile și unii au murit în accidente stupide pe ”drumul oaselor”.

Doar că nu se putea să nu se facă și de data aceasta o ”românească” veritabilă, chiar dacă județul e condus de un ungur!

Primarul comunei Păulești, Zenoviu Bontea, împreună cu viceprimarul și consilierii locali liberali, au dat detalii, luni, în cadrul unei conferințe de presă, despre proiectul cel puțin ciudat, scris și implementat de Consiliul Județean Satu Mare, care ar fi refuzat un dialog sincer si constructiv cu reprezentantii UAT-urilor ce sunt traversate de acest proiect.

Așa se explică unele anomalii ale căror efecte le vor simți pe termen lung toți locuitorii satelor din zonă, dar care au fost forțate în stil heirupistic de care ar fi invidioși și tovarășii care au asfaltat inițial drumul respectiv în epoca comunistă.

De exemplu, Primăria Păulești a atras atenția de la bun început că atât în Planul Urbanistic General vechi (PUG), cât și în cel actual, ambele avizate de Consiliul Județean, sunt prevăzute patru benzi de circulație pe teritoriul comunei, câte două benzi pe fiecare sens Primarul Zenoviu Bontea chiar a menționat acest aspect în scris în procesul verbal, cu ocazia predarii amplasamentului pentru studiul de fezabilitate. Pe nimeni nu a interesat, drumul fiind proiectat cu câte-o bandă pe sens și… aia e!

Nici vorbă de soluții moderne pentru drenajul apelor pluviale, piste de biciclete sau relocarea în subteran a rețelelor de curent și internet, așa cum se fac în toate județele vecine în care se află în derulare asemenea proiecte și așa cum însăși Primăria Păulești a procedat în ultimii ani la toate proiectele modernizări ale străzilor din localitate. ”Toate solicitările s-au lovit de opacitatea și reaua credință a conducerii Consiliului Județean” – spune primarul Zenoviu Bontea.

Repetăm, este vorba despre un proiect de 40 milioane de euro, din fonduri europene, adică un milion de euro pentru fiecare kilometru de drum!!!

Un exemplu elocvent este modul de gestionare a stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice, relatat tot de primarul Zenoviu Bontea:  ”Am fost sunat de catre un angajat de la Consiliul Judetean, sa facem studii de fezabilitate pentru statii de incarcare electrice, deoarece aduc puncte în plus la evaluarea proiectului. La inceput mi s-a spus sa fac 1, apoi 2, apoi tot așa… La solicitarile angajatului de la CJ, am facut studiile pentru 4 statii, la final am aflat ca in proiect sunt cuprinse 4 statii de incarcare. Atunci credeam ca am lucrat degeaba, desigur am sunat sa vad ce se intampla si am aflat ca sunt toate 4 sunt pe raza UAT Paulesti, deoarece restul  comunelor de pe traseu nu au facut studii de fezabilitate pentru statii de incarcare. Noi suntem bucurosi ca vom avea 4 statii de incarcare, dar ma intreb: oare, printr-un management bun, nu era corect sa aiba fiecare comuna cate o statie? Se invoca ca nu sunt bani suficienti alocati prin finantare. Cu totii stim ca beneficiarul, in cazul nostru Consiliul Judetean Satu Mare, poate aloca sume neeligibile din bugetul sau. Vom avea iar o alta lucrare prost gandita, departe de standardele si pretentiile anului 2025. In loc sa aloce bani pentru a face o lucrare corespunzatoare, Consiliul Judetean arunca banii orientati politic pe sindrofii gestionate de celebrul Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare”.

De-altfel, comuna Paulesti are mai multe proiecte în derulare, din care 3 insumeaza peste 10 milioane de euro: asfaltarea strazilor, introducerea gazului in trei sate, extinderea canalizarii, iar pe langa acestea a fost finalizat Centrul de Colectare Voluntara și se desfășoară licitatia pentru achiziția de utilaje.

Continuă să citești

Articole recente

† PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la 52 de ani de viață

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, împlinește astăzi,...

A ars acoperișul unei case la Sătmărel

Luni, în jurul orei 14:30, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu...

Două școli închise în județul Satu Mare, din cauza lipsei încălzirii

Prefectul Altfatter Tamás a convocat luni întâlnirea de lucru săptămânală cu șefii structurilor teritoriale ale...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Povestea lui Adrian Cozma, ”Îmblânzitorul de cai de la Satu Mare”, în presa centrală

O Cană de Fericire – a XII-a ediție începe astăzi la Satu Mare

Pupincurismul în formă pură: Adelin l-a ținut de mână pe Csaba, să taie panglica împreună

Fostul comandant al Centrului Militar Județean Satu Mare, despre situația Armatei Române: să nu ne îmbătăm cu apă rece!

ImproȘtim sărbătorește 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare!

Liberalii sătmăreni în pelerinaj la mormintele familiei Brătianu

Întâlnire cu specialiști din Agricultură inițiată de Adrian Cozma la Camera Deputaților

Liberalii Adrian Cozma și Elena Murg sunt politicienii anului 2025 la Satu Mare

Jaf armat la o bancă din Carei, tâlharul urmărit până în Ungaria – EXERCIȚIU