Liberalii sătmăreni în Liga Aleșilor Locali

Reprezentanții sătmăreni ai Partidului Național Liberal au fost prezenți sâmbătă la Sinaia, la Liga Aleșilor Locali, unde au vorbit despre prioritățile de dezvoltare a României pentru următorii ani. PNL dorește o creștere economică bazată pe investiții în toate domeniile.

Distribuie:

Cu această ocazie, președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a transmis un mesaj pe care-l publicăm integral:

Se știe deja că acolo unde avem primari liberali, nivelul de trai este mult mai ridicat față de celelalte comunități, pentru că noi avem la bază principii simple, dar sănătoase, precum cel al performanței și al respectului față de cetățeni.

Pentru următorii ani, ne propunem să aducem Satu Mare în fruntea clasamentelor realizate pentru evaluarea județelor în funcție de indicatorii aplicați pe domenii precum infrastructură, sănătate, educație, salariu mediu, agricultură performantă, mediu de afaceri competitiv, păstrarea specificului local etc.

Mă aflu aici alături de colegii mei primari din județ, precum și de domnul Romeo Pop, care se află în fruntea listei de candidați pentru Senat. Noi ne dorim o României cu standarde ridicate, nu una subfinanțată și subdezvoltată!

Comandat de Partidul Național Liberal – Organizatia Satu Mare

Executat de Media Makers IV SRL

Cod mandatar financiar coordonator: 11240002

Continuă să citești

Articole recente

O mamă din Satu Mare a cerut ordin de protecție împotriva fiilor ei

La data de 15 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați,...

Zeci de elevi prinși în barurile din preajma școlilor în timpul orelor de curs la Satu Mare

Lucrătorii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu cei...

Investiții de 50 milioane de lei prin PNRR în centrele de colectare selectivă a deșeurilor din județul Satu Mare

Județul Satu Mare se poate lăuda cu realizări deosebite în privința investițiilor realizate în domeniul...

Noi experiențe cinematografice la Cineplexx Satu Mare, începând din 17 ianuarie

Cinematograful Cineplexx Satu Mare deschide cortina pentru o nouă săptămână de premieră, oferindu-le sătmărenilor ocazia...

Aproape 300 de elevi au participat la Maratonul Poeziei Românești cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la Carei 

Miercuri, 15 ianuarie 2025, între orele 08.00 – 14.00, în sala de conferințe a Castelului...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Breșă în digul unui afluent al Crasnei, în zona Beltiug! Spărtura umplută cu saci de nisip

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare intervin pentru închiderea unei breșe, produse...

Un piroman a vrut să incendieze două clădiri din patrimoniul cultural național de la Carei

La data de 13 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au...

A condus mașina fără permis, va sta mai mult de un an la închisoare

La data de 31 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au...

Evenimentele zilei de 12 august

Adrian Cozma îl acuză pe Mircea Govor că ar fi luat șpagă de jumătate milion de euro

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o miercuri la sediul PNL Satu...

Mircea Govor, disperat că pierde contractele bănoase cu firmele ARL și Strabag, abonate la banii publici din județul Satu Mare

Așa cum a arătat candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare,...

Traficant de droguri, prins în flagrant la Satu Mare

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare...

Sătmăreanul Gică Cârciu a dat-o în bară la alegerile parlamentare din diaspora și e pe făraș în PSD

E cutremur în PSD după rezultatele dezastruoase din alegerile parlamentare, respectiv primul tur al alegerilor...