Ședință cu protestatari în sală la Consiliul Județean Satu Mare. Grofii și baronii i-au ”uitat” din nou pe locuitorii satelor Sînmiclăuș și Hotoan

Redacție Sătmărenii.ro

La aproape o lună după ce s-au mai confruntat cu această situație, consilierii județeni sătmăreni s-au întrunit într-o nouă ședință cu sala plină de zeci de protestatari, reprezentanți ai locuitorilor din satele Sînmiclăuș și Hotoan, care cer cu disperare să se facă măcar lucrări de reparații pe Drumul Județean 195 C, care leagă localitățile lor de centrele de comună Moftin, respectiv Căuaș, pe trasee lăsate de izbeliște în ultimii 35 de ani.

Distribuie:

La fel ca data trecută, protestul s-a desfășurat în liniște și fără incidente, protestatarii așezându-se doar pe locurile din sala de ședințe vis-a-vis de cei din conducerea Consiliului Județean, astfel încât aceștia să vadă cât mai bine pancartele cu mesaje precum ”Ați jurat că veți face totul pentru binele locuitorilor județului Satu Mare”.

Acțiunea de protest a fost precedată de un adevărat maraton birocratic pe tot parcursul week-end-ului anterior, presărat cu șicanele și tacticile murdare specifice mafiei grofilor și baronilor care conduc acum județul Satu Mare.

Lăsând la o parte faptul că proiectul de buget al județului Satu Mare pentru anul 2025 a fost supus la vot în Consiliul Județean în ultima zi a celei de-a treia luni a anului în curs (vina pentru această situație fiind ușor pasată către Guvern, care se pare că a fost ocupat cu alte treburi mai importante în ultimele luni ;)) sunt de-a dreptul halucinante condițiile și termenele impuse de conducerea Consiliului Județean pentru simpla dezbatere a proiectului de buget în valoare de peste 450 milioane de lei (adică aproape 100 milioane de euro), cu capitole de investiții cuprinse într-o ditamai broșură.

Aleșii sătmărenilor au primit materialele aferente proiectului de buget vineri la ora 13, împreună cu invitația adresată membrilor diferitelor comisii de specialitate să-și dea avizul pozitiv sau negativ luni dimineața, în cadrul unei ședințe online desfășurate pe aplicația WhatsApp (!!!) După care a urmat ședința în plen, cu prezență fizică în sala din Palatul Administrativ, care, așa cum era de așteptat, s-a umplut de protestatari, care n-au bătut drumul de Sătmar numai așa, de florile mărului.

Fiindcă, între timp, aflaseră și ei că, așa cum se așteptau, au fost ”uitați” din nou din proiectul de buget pe anul 2025, adică, în ciuda promisiunilor făcute în urmă cu o lună de însuși președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, în bugetul actual nu apare niciun bănuț măcar pentru lucrările de reparații pe ”drumul suspinelor”. Asta în timp ce apar sume consistente, de exemplu, pentru reabilitarea unui tronson de drum Petea – Atea – Peleș – Pelișor – Bercu Nou – Micula – Agriș – Ciuperceni, pe care s-au mai cheltuit saci de bani în ultimii ani, iar locuitorii din satele mai oropsite ale județului suspectează că ar fi vorba, pur și simplu, de discriminare economică și socială, evitând cu grijă expresia ”pe bază etnică”.

Chiar dacă au avut atât de puțin timp la dispoziție, consilierii județeni liberali au întocmit la sfârșitul săptămânii trecute două amendamente la proiectul de buget al județului pe anul 2025, referitoare în principal la reabilitarea tronsoanelor de drum din cele două sate, Sînmiclăuș și Hotoan, solicitând sumele necesare pentru reabilitarea acestora.

În ședința de luni, răspunsul conducerii județului a fost clasicul ”nincs pénz”, că nu dă Guvernul bani, dar s-a făcut referirea comodă și la ”întocmirea incorectă” a amendamentelor, în lipsa unor documente care ar fi trebuit să fie asigurate de aparatul birocratic propriu al Consiliului Județean, dar care, evident, a avut prea puțin timp la dispoziție pentru așa ceva.

Astfel că rezultatul votului pentru cele două amendamente propuse de grupul consilierilor PNL din Consiliul Județean a fost ușor de ghicit: acestea au fost respinse cu majoritatea voturilor consilierilor din actuala coaliție care conduce județul, UDMR + PSD.

Totuși, ca să nu iasă scandal în sala de ședințe, președintele Pataki Csaba a dat asigurări că respingerea amendamentelor liberalilor nu înseamnă că nu se vor face reparații la tronsoanele de drum județean din Sînmiclăuș și Hotoan, iar acestea vor începe, în măsura posibilităților, ”de îndată ce vor permite condițiile meteorologice”.   

FOTO: Dincolo de Sport

Continuă să citești

Articole recente

Sinod Mitropolitan la Cluj-Napoca: ierarhii Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au reunit în ședință de lucru

Marți, 10 februarie 2026, la sediul Reședinței Mitropolitane din Cluj-Napoca, s-au desfășurat lucrările Sinodului Mitropolitan...

Tensiuni la cote maxime în Consiliul Județean Satu Mare! Iulian Câcău: ”Oșenii și nu numai sunt tratați ca fiind de mâna a doua

Într-o ieșire publică recentă, Iulian Câcău (PNL), cel mai tânăr consilier județean din actuala legislatură,...

Sprijin financiar de peste 2,5milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata...

Fermierii din Săuca, chemați de urgență la primărie pentru documentele de calamitate după înghețul de primăvară

Primăria comunei Săuca a transmis un anunț important adresat fermierilor locali afectați de înghețul târziu...

Siguranța cetățenilor,  prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 6-8 februarie...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Felicitări din Satu Mare pentru noul primar al Bucureștiului

Sprijin financiar de peste 2,5milioane lei pentru crescătorii de animale

A ars un depozit în Complexul Rachel din Satu Mare

Oportunități de colaborare prezentate ambasadorului Coreei de Sud în vizita sa la Satu Mare

Incendiu la o fermă din Necopoi, o femeie a suferit arsuri grave pe corp

Accident fără victime la Satu Mare

Bombă găsită lângă o casă în Valea Morii

La invitația lui Adrian Cozma, ambasadorul Coreei de Sud se află în vizită oficială în județul Satu Mare

ImproȘtim sărbătorește 10 ani de teatru de improvizație la Satu Mare!