Tarom renunță la zborurile dintre București și Satu Mare, după ce s-au ”spart” 90 milioane de euro pe modernizarea aeroportului sătmărean

Redacție Sătmărenii.ro

Compania Tarom suspendă temporar (așa se exprimă oficial) cursele aeriene regulate între Satu Mare și București, de la sfârșitul lunii martie. Ultimele bilete sunt disponibile pentru data de 25 martie.

Distribuie:

Decizia a fost luată în urma raportului Comisiei Europene, care monitorizează compania aeriană Tarom pentru că aceasta a primit ajutor de stat de la Guvern și trebuie să-și eficientizeze zborurile.

Conform raportului, ruta Satu Mare – București (care avea două curse dus-întors pe săptămână) este cea mai ineficientă din punct de vedere economic, cu o medie a pasagerilor mai mică cu 41,67% decât cursa de Baia Mare.

În consecință, Tarom a decis să renunțe la cursa de Satu Mare (utilizată preponderent de parlamentarii din județ) și a mutat cele două zboruri la Baia Mare, care a avut în 2025 un număr aproape dublu de pasageri/zbor decât cursele din Satu Mare.

Astfel, Satu Mare rămâne doar cu zborurile de Londra, în timp ce Baia Mare i-a ”suflat” atât cursele de Paris, cât și cele care leagă această zonă a țării de capitală, din Maramureș urmând să decoleze către București avioane în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de sâmbătă.

În același timp, de pe aeroportul din Oradea operează curse aeriene nu mai puțin de șase companii, spre destinații diferite din țară și străinătate, la care se adaugă alte șapte zboruri charter în fiecare săptămână către destinații de vacanță, în sezonul de vară. Ca să nu mai vorbim de zborurile cargo de pe aeroportul din Oradea, care a devenit deja un hub regional pentru transporturile de marfă.

Cu toate ”recordurile” de număr de pasageri trâmbițate, Aeroportul Satu Mare continuă să fie în top 3 în coada clasamentului național, cu puțin peste 90.000 de pasageri pe tot parcursul anului trecut, majoritatea acestora fiind de pe cele două zboruri săptămânale către Londra, singurele curse regulate cu care mai rămâne.

Reamintim că aeroportul din Satu Mare a trecut printr-un amplu proces de modernizare în ultimii ani, pe baza unei finanțări din fonduri europene care ar fi trebuit să însumeze aproape 90 milioane de euro, dar din cauza întârzierilor în derularea proiectului s-a pierdut o parte a acestor bani, fiind nevoie de completări din bugetul de rezervă al statului și împrumuturi luate de Consiliul Județean, pe care le vor plăti sătmărenii în deceniul următor din bugetul județului. Totul pentru a da de ”muncă”, adică salarii de bugetari, unui număr de aproximativ 50 de angajați ai aeroportului, a căror activitate principală va fi alungarea ciorilor de pe pista de aterizare reabilitată și modernizată.  

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Trei adolescenți n-aveau biciclete, așa că le-au furat din scara unui bloc din Satu Mare

PSD și-a tras Lions Club la Satu Mare

Consilierii liberali sătmăreni au refuzat să voteze bugetul cu cele două milioane de euro pentru CSM Olimpia în mijlocul scandalului pariurilor

Competiția serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, pe Stadionul Municipal din Carei

Și-a ucis prietenul cu o singură lovitură, după ce a băut cu el toată noaptea

Adrian Cozma acuză ingerințe politice dinspre PSD în acțiunile Poliției împotriva primarilor PNL din județul Satu Mare

Pompierii de la Draxlmaier Satu Mare sunt campioni regionali în concursul Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Satu Mare se pregătește pentru „Disco Mode”: 22 de creatoare își expun sufletul pe podium la Gala Croitoreselor Anonime

Adrian Cozma, declarație de principiu în cea mai mare criză politică postdecembristă: PNL trebuie să rămână un garant al democrației în România