În cadrul unui eveniment aniversar la care au participat consilierii locali Elena Murg, Radu Mare, Victor Cernea, consilierii județeni Ștefania Ghetina, Alina Ristea și Alexandru Horvat, precum și toți primarii liberali din județul Satu Mare, inclusiv foștii primari din Doba, Mihai Ghetina, sau Vama, Vasile Corodan, au depus jerbe de flori, iar în alocuțiunile pe care le-au rostit președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, și subprefectul Romeo Pop au subliniat rolul pe care l-au avut înaintașii lor ideologici în cele mai importante momente istorice ale României.

România Mare, așa cum o știm de la 1918, a fost rezultatul năzuinței de veacuri a poporului român, popor care, prin efortul, priceperea și credința oamenilor politici de dimensiunea lui Ion I. C. Bratianu, și-a afirmat acest drept.
Născut si crescut în mijlocul poporului, acest politician nu și-a uitat niciodată adevarata menire, aceea de a uni, de a canaliza energii națională către un ideal măreț.

La fel ca și în zilele noastre, politicienii liberali au fost unii dintre cei mai contestați și cei mai bârfiți, dar asta nu i-a împiedicat să meargă mai departe. Constituirea României Mari și tot demersul premergător al acestor politicieni, deciziile lor de a aduce domn străin, de a forma alianțe cu Occidentul, de a ne câștiga independența față de Imperiul Otoman, Țarist sau Austro-Ungar, au fost în permanență contestate, în primul rând de cei care voiau să ne asuprească, însă istoria ne-a arătat că am avut dreptate.
PNL și politicienii săi nu se vor opri niciodată să-și susțină misiunea istorică de a sluji acest popor, asta pentru că în spatele lor se aliniază strămoșii partidului, mari oameni de stat, monumente de inspirație și credință!

Din 1875 ne aflăm în slujba românilor și de istoria noastră se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari, adoptarea Constituției din 1923 sau relansarea economică după criza din 1929–1933.

Am condus țara în cele mai grele momente și am obținut cele mai mari rezultate, așa că putem spune, fără să greșim, că liberalismul este fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

Partidul Național Liberal a fost oficial 𝐟𝐨𝐧𝐝𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐢 𝟏𝟖𝟕𝟓, atunci când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.
𝐈̂𝐧 𝟏𝟖𝟕𝟕, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat independența. După dobândirea independenței, guvernul condus de Ion C. Brătianu a pus bazele României moderne, asigurând o nouă Constituție dar și dezvoltarea economiei și a infrastructurii.
𝐋𝐚 𝟗 𝐦𝐚𝐢 𝟏𝟖𝟕𝟕, ȋn faţa Adunării Deputaţilor, mare liberal Mihail Kogălniceanu declara: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare. Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.

𝐈̂𝐧 𝟏𝟗𝟏𝟖, la finele Primului Război Mondial, România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au reunit cu România. Ion I.C. Brătianu, președintele PNL și premierul României, a condus atât negocierile pentru intrarea României în război, cât și delegația României la tratativele de pace de la Paris.
𝐏𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐛𝐞𝐥𝐢𝐜𝐚̆ a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat o nouă Constituție, printre cele mai avansate din Europa acelor vremuri, reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală. În perioada guvernărilor PNL, România a avut una din cele mai mari creșteri economice din lume (aproximativ 5.5%/an) și înregistra excedent bugetar.

𝐃𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐞𝐥 𝐝𝐞-𝐚𝐥 𝐃𝐨𝐢𝐥𝐞𝐚 𝐑𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥 regimul comunist a dizolvat partidele politice democratice, inclusiv PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale.
𝐈̂𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟏𝟗𝟗𝟎, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică.
Pentru PNL, 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐚̆ înseamnă România Europeană. De la începuturile sale și mai ales în ultimii 35 de ani, PNL a ales Europa, a mers mereu spre Europa și a susținut cu succes aderarea noastră la UE și la NATO. Astăzi România este parte din comunitatea euro-atlantică pentru că PNL a militat și a acționat mereu către acest obiectiv.
𝐋𝐚 𝟏𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢, suntem același partid: al inițiativei, al construcției, al responsabilității.
La Mulți Ani, dragi liberali!