Adrian Cozma anunță: PNL corectează inechitățile din domeniul pensiilor

Redacție Sătmărenii.ro

Deputatul liberal de Satu Mare și vicepreședinte PNL la nivel național, Adrian Cozma, anunță măsurile pe care le inițiază partidul său în această săptămână pentru corectarea inechităților din domeniul pensiilor, după cum urmează:

Distribuie:

Marți, parlamentarii PNL depun propunerea legislativă pentru a face dreptate pentru pensionarii din minerit, pentru siderurgiști sau CFR-iști, pentru grupele de muncă și persoanele cu dizabilități, chiar dacă domnul Ciolacu a zis că nu mai face nicio modificare la legea pensiilor și lasă sute de mii de pensionari nedreptățiți.

În zilele următoare, prin ordonanță de urgență, ministrul liberal al Finanțelor va propune majorarea plafonului de neimpozitare, de la 2.000 la 3.000 de lei, pentru pensionarii din Armata Română și din sistemul de ordine publică și siguranță națională. Este regretabil că PSD s-a opus să rezolvăm această inechitate prin legea pe care PNL a propus-o și adoptat-o săptămâna trecută, de care se vor bucura peste 3 milioane de pensionari din sistemul de asigurări sociale.

PNL a demarat reforma pensiilor în 2021, a majorat punctul de pensie cu peste 60% în 4 ani și a adus pensii mai mari prin recalculare pentru peste 82%! Tot noi, liberalii, vom corecta toate neajunsurile din lege, oricât s-ar opune PSD și Marcel Ciolacu.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Comuna Păulești va fi racordată integral la rețeaua de gaze naturale. Contract de execuție semnat pentru o investiție de 11,5 milioane lei

Adrian Cozma, invitat de onoare la gala Federației Organizațiilor Românești din Italia: vă vrem acasă, acolo unde rădăcinile noastre rămân vii

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Anunț de mediu pentru proiectul: „Construire adăpost pentru animale” propus a fi amplasat în comuna Socond

Motocisclist în vârstă de 73 de ani salvat de la moarte după un accident la Ghenci

Înaintări în grad la Pompieri și premierea voluntarilor salvatori, în Săptămâna Protecției Civile

Victorie pentru Adrian Cozma: Parlamentul a votat legea pentru Ziua Sătmarului

Cea mai frumoasă prezență la Ziua Unirii Principatelor a fost a celor de la PNL Satu Mare

Adrian Cozma, invitat la Roma de omologul său italian, Giorgio Mule