O nouă ediție a caravanei ”Satele Unite ale Sătmarului”

Redacție Sătmărenii.ro

Cea de-a III-a ediție a evenimentului cultural, creștin, patriotic “Satele Unite ale Sătmarului” se va desfășura în perioada 28-29 septembrie, iar de data aceasta plecarea va fi de la Mănăstirea Bobota din județul Sălaj.

Distribuie:

Spectacolul de final va avea loc pe dealul de la Hodisa, la crucea Sfântului Andrei.

”Avem atâtea locuri și tradiții frumoase în județul Satu Mare, care merită promovate, asta vom face și de aceasta odată cu fiecare tropot de cal și pas pe care îl vom face în pelerinajul nostru timp de două zile. Un eveniment care unește tot ce are mai frumos județul nostru” – transmite organizatorul principal, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

UDMR una zice, alta votează la legile privind reglementarea jocurilor de noroc

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Adrian Cozma: salut poporul maghiar și decizia lui de a se orienta spre Europa

A luat foc o casă din Carei plină cu 3 tone de textile

Păulești, prima localitate din județul Satu Mare în care se interzic jocurile de noroc

Din ringul de box, la legenda Didi Prodan: Planurile ambițioase ale Ligii Profesioniste de Box, anunțate de Florin Mulcuțan

Adrian Cozma explică legea pentru Ziua Sătmarului: vizibilitate mai mare prin promovarea județului la nivel național

Incendiu la o casă din Lazuri

Noul trend în rândul tineretului: conduc mașinile fără permis