Așa-i când se vinde județul! La 80 de ani de la eliberarea ”ultimei brazde”, niciun oficial de la București nu a ajuns la Carei, de Ziua Armatei

Redacție Sătmărenii.ro

Aniversarea celor 80 de ani de la ceea ce am învățat din manualele de Istorie că a fost ”eliberarea ultimei brazde de pământ românesc”, sărbătorită de atunci ca Ziua Armatei Române pentru a onora sacrificiul soldaților care au alungat trupele horthyste și naziste, a adus și o premieră istorică, cel puțin în istoria recentă.

Distribuie:

Niciun reprezentant al Președinției sau Guvernului României, nici măcar un amărât de ministru al Apărării, nu a fost prezent la manifestările ocazionate de acest eveniment la Satu Mare sau Carei.

În ultimele decenii nu era ceva neobișnuit ca unii dintre ei să lipsească în anii ”obișnuiți”, dar cel puțin în anii electorali se buluceau la monumentul din Carei ca târgoveții la iarmaroc și făceau băi de mulțime ca în bazinele ștrandului din Tășnad!

Acum, liniște…. În prima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, niciunul dintre candidații la Președinția României, nici măcar ”rebelul” George Simion de la AUR, nu a catadicsit să-și arate fața la Carei, să depună o jerbă de flori la monument sau ceva…

Totul a decurs, oarecum de musai, conform scenariului obișnuit din ceilalți ani, cu slujbă religioasă la monument, cu depuneri de coroane numai din partea oficialităților locale și județene și cu defilarea unor adunături de gărzi de onoare, cu elicoptere pe sus.

Numai voluntarii de la Asociația ”Invictus”, săracii, reprezentanți ai veteranilor răniți în diferitele misiuni de luptă în care au fost fost trimiși peste tot în lume în ultimele decenii, au făcut deja tradiționalul maraton până în acest capăt uitat de țară pentru a aduce drapelul românesc la Carei, de Ziua Armatei, drapel pe care l-au înmânat noii primărițe a orașului, care l-a arborat pe ansamblul monumental. Încă-i bine și așa! ;))

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma explică legea pentru Ziua Sătmarului: vizibilitate mai mare prin promovarea județului la nivel național

Adrian Cozma la Interviurile Adevărul: PSD trebuie să iasă din interesele meschine de partid

Sătmărenii sunt în top 5 național la colectarea uleiului alimentar uzat

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Sătmăreanul Răzvan Tincu, de la duelurile cu Piovaccari și Alibec, la misiunea de a salva Olimpia: Trebuie să fii de fier cu acești atacanți

260 de locuri de muncă disponibile în județul Satu Mare

Adrian Cozma s-a înțeles cu omologul său italian, Giorgio Mule: drept de vot la alegerile locale pentru români și recunoașterea Bisericii Românești din Italia

Anunț public privind afișarea documentelor cadastrale – sectoarele 76 și 78

Echipa Colegiului Național Ioan Slavici a câștigat Marele Premiu Samsung cu o aplicație mobilă și o brățară inteligentă pentru nevăzători