Se plimba cu pistolul prin centrul Sătmarului, n-avea treabă…

Redacție Sătmărenii.ro

Miercuri, 29 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost solicitați în sprijin de către patrula de jandarmerie aflată în serviciu în Piața 25 Octombrie.

Distribuie:

Miercuri, 29 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost solicitați în sprijin de către patrula de jandarmerie aflată în serviciu în Piața 25 Octombrie.

În cadrul misiunii desfășurate în zona centrală a municipiului, jandarmii sătmăreni au identificat un tânăr care avea asupra sa o armă neletală, cu aer comprimat, dar care, conform prevederilor legale, face parte din categoria celor supuse autorizării.

Arma identificată asupra bărbatului de 28 de ani din municipiul Satu Mare a fost ridicată, iar cercetările sunt continuate de către polițiști.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Comunicat de presă

Guvernul adoptă măsuri pentru protejarea economiei și a populației, în contextul crizei pe piața carburanților

Sprijin financiar de peste 2,5milioane lei pentru crescătorii de animale

Avansări în grad la Satu Mare de Ziua Jandarmeriei Române

Traficanți de droguri din blocurile de pe Ostrovului, arestați de polițiștii sătmăreni

Fotbalul sătmărean, în pericol? Nelu Donca trage un semnal de alarmă: 80% dintre juniori abandonează sportul după liceu

Adrian Cozma la slujba de Florii de la Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Satu Mare

Adrian Cozma, despre bugetul pe anul 2026: România are nevoie de decizii corecte, rapide şi de responsabilitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie