Patriarhia Română a sărbătorit 100 de ani de la înființare – Centenar marcat prin ceremonii solemne și canonizări

Moderator Sătmărenii.ro

Patriarhia Română a celebrat marți, 4 februarie 2025, un secol de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie, eveniment marcat printr-o serie de manifestări religioase și comemorative la Catedrala Patriarhală din București.

Distribuie:

La ceremonii au participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod, reprezentanți ai organismelor centrale bisericești și numeroși credincioși.

sursa foto: basilica.ro

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Patriarhul Daniel, care a folosit cârja arhierească dăruită în 1925 de Regele Ferdinand Patriarhului Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La finalul slujbei, a avut loc proclamarea generală a canonizării a 16 sfinți români contemporani, cuvioși și mărturisitori din secolul al XX-lea. Tomosul Sinodal a fost citit, icoanele noilor sfinți au fost prezentate, iar troparele acestora au fost intonate.

În cuvântul său festiv, Patriarhul Daniel a subliniat rolul esențial al Patriarhiei Române în viața spirituală și națională:

„De-a lungul celor 100 de ani de existență, Patriarhia Română a fost o lumină călăuzitoare către Hristos, Mirele Bisericii, precum și un factor de unitate și stabilitate de-a lungul vremurilor grele prin care a trecut”.

Preafericirea Sa a evidențiat, de asemenea, importanța cunoașterii aprofundate a istoriei Bisericii Ortodoxe Române, strâns legată de destinul poporului român și de aspirațiile acestuia către unitate și libertate.

Referindu-se la noii sfinți canonizați, Patriarhul Daniel a afirmat că aceștia reprezintă „rodul cel mai de preț” al Bisericii în acest secol, evidențiind lucrarea harului Duhului Sfânt în Ortodoxia românească.

După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a oficiat o slujbă de Te Deum dedicată Centenarului Patriarhiei Române și întrunirii Sfântului Sinod și a Adunării Naționale Bisericești.

Seara, festivitățile au continuat cu o ședință solemnă a Sfântului Sinod și a Adunării Naționale Bisericești, în cadrul căreia au fost prezentate principalele momente și realizări ale Bisericii Ortodoxe Române din ultimul secol.

Anul 2025 marchează nu doar Centenarul Patriarhiei Române, ci și 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei acesteia. Printre evenimentele semnificative planificate se numără sfințirea Catedralei Naționale, programată pentru 26 octombrie.

Continuă să citești

Articole recente

Satu Mare, condus „cu rezerve”: raportul care zdruncină imaginea administrației Kereskenyi Gábor

Municipiul Satu Mare, condus de primarul Kereskenyi Gábor, a primit din partea Curții de Conturi...

Bărbat de 38 de ani înecat în balta de lângă Tășnad

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Tășnad au intervenit astăzi în zona bălții situate...

Liberalii sătmăreni au marcat 151 ani de liberalism românesc omagiindu-l pe Ion I.C. Brătianu

PNL Satu Mare a marcat duminică 151 de ani de liberalism românesc prin depunerea unei...

Satu Mare a găzduit Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească. Mesajul lui Adrian Cozma pentru premianți

În această săptămână, Satu Mare a găzduit faza națională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate...

Cinci focare de pestă porcină în județul Satu Mare

Prefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Chiriașa unor traficanți de droguri din Satu Mare s-a trezit cu mascații la ușă. A tras o sperietură zdravănă

Tânăr de 28 de ani decedat după ce s-a ciocnit cu mașina de un camion, între Livada și Iojib

Soțul mort, soția în stop cardio-respirator într-un incendiu din Micro 15

A intrat cu Jeep-ul în stâlp, la Doba

Tabără de instrucție cu militari români și francezi, la Mărtinești

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Păulești, prima localitate din județul Satu Mare în care se interzic jocurile de noroc

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie