Incendiu uriaș de vegetație în zona Codrului, s-au mobilizat zeci de pompieri și voluntari

Redacție Sătmărenii.ro

Vineri seara, în jurul orei 20.00, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a fost solicitat să intervină la un incendiu de vegetație uscată între localitățile Crucișor și Măriuș.

Distribuie:

Intervenția a foat una de amploare, la fața locului fiind mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă cu 15 pompieri militari coordonați de către comandantul Detașamentului Satu Mare, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Crucișor și Valea Vinului alături de primarul localității Valea Vinului, lucrători silvici și localnici.

Incendiul se manifesta cu flăcări puternice, degajări mari de fum, existând posibilitatea de a se propaga la pădurea din imediata apropiere.

Pe lângă forțele profesioniste, un număr de aproximativ 50 de voluntari, operatori ai Ocolului Silvic și localnici au acționat cu utilaje agricole, lopeți și alte mijloace de singere mai bine de două ore pentru lichidarea incendiului reușind stingerea acestuia înaintea extinderii la zona împădurită.

În urma incendiului a ars o suprafață de aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată.

Din fericire nu au existat victime, dar efortul fizic și mobilizarea la fața locului din partea tuturor a fost una considerabilă.

Reamintim cetățenilor că sunt obligați să respecte normele legale privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate, indiferent de forma de proprietate a terenului.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma s-a înțeles cu omologul său italian, Giorgio Mule: drept de vot la alegerile locale pentru români și recunoașterea Bisericii Românești din Italia

Motocisclist în vârstă de 73 de ani salvat de la moarte după un accident la Ghenci

Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar în  Odoreu din cauza unei avarii

Ministrul Finanțelor anunță creșterea valorii tichetelor culturale și de creșă

Bătrână decedată într-un accident la Moftin

Directoarea Școlii Gimnaziale Odoreu, nominalizată la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Acțiune de prevenție cu câini antidrog la Liceul Brătianu din Satu Mare

Și primarul PSD-ist al Tășnadului este nemulțumit de investițiile puține în drumurile din județ

Accident cu doi răniți la Medieșu Aurit, tânără încarcerată în mașina răsturnată în șanț