Ședință de urgență la Prefectură, măsuri drastice împotriva celor care provoacă incendii de vegetație

Redacție Sătmărenii.ro

Prefectul Altfatter Tamás, alături de subprefecții Ioan Tibil și Romeo Pop, a convocat astăzi șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Satu Mare în ședință de lucru. A mai fost invitat să participe și Vasile Fănățan, comisar-șef al Comisariatului Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu.

Distribuie:

A fost analizată situația operativă la nivelul județului, ulterior principala problemă luată în dezbatere a privit incendiile la miriști și la vegetația forestieră care s-au manifestat în ultimele zile și la nivelul județului Satu Mare, ca de altfel la nivelul întregii țări, unde s-au consemnat chiar și pierderi de vieți omenești, pagube materiale precum și resurse umane și materiale semnificative ale inspectoratelor pentru situații de urgență implicate pentru limitarea propagării și stingerea incendiilor.

Astfel, la nivelul județului nostru, în perioada 07-10 martie 2025 s-a intervenit la un număr de 15 incendii la vegetația uscată, manifestate pe o suprafață de 63,43 hectare în 13 localități, preponderent din zonele Oaș și Codru. Au fost implicați 84 de angajați ai ISU Satu Mare, 33 persoane din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, 60 de cetățeni voluntari dar și 32 de cadre ISU chemate de la domiciliu în sprijin.

Una dintre obligaţiile tuturor persoanelor fizice şi juridice, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2005 privind protecția mediului, care prevede în mod expres faptul că proprietarii și deținătorii de terenuri au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Actul normativ prevede că aceste fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 6500 lei la 7000 lei pentru persoane fizice, şi de la 25000 lei la 30000 lei pentru persoane juridice.

”Asistăm la o presiune extremă pe serviciile profesioniste și pe cele voluntare pentru situații de urgență, urmare a neștiinței și nesăbuinței unor persoane care nu înțeleg că faptele lor, pe lângă prejudiciul de mediu creat, prin arderea necontrolată a vegetației uscate pun în pericol inclusiv viața omului. Solicit din partea Gărzii de Mediu, a Poliției, a ISU și a autorităților locale măsuri active în teren, identificarea persoanelor și a deținătorilor de terenuri în culpă, aplicarea sancțiunilor legale și, mai departe, în colaborare cu APIA, radierea acestor suprafețe de la dreptul la subvenție. Nu se poate continua în acest fel, nu ne dorim ca la nivelul județului Satu Mare să ajungem la situații pe care le-am avut în alți ani, ca persoane nevinovate să își piardă viața sau agoniseala de o viață din cauza unor persoane care nu cunosc legea sau aleg să nu o respecte”–  a declarat prefectul Altfatter Tamas.

Continuă să citești

Articole recente

Accidente cu mai multe victime la Odoreu și Livada

Vineri dimineața, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu...

Liberalii sătmăreni nu mai vor la guvernare cu PSD

În ședința din seara zilei de joi, Biroul Politic Județean a Partidului Național Liberal din...

Șah-Mat în Educație: De ce Satu Mare a devenit „fabrica de campioni” a sportului minții din România

În timp ce ecranele tabletelor par să câștige bătălia pentru atenția tinerilor, la Satu Mare...

Bătrân înecat în Someș după ce a căzut dintr-o barcă

În dimineața zilei de joi, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al...

Guvernul Bolojan salvează combinatul Azomureș

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță o măsură de ultim moment luat de Guvernul Bolojan....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Înaintări în grad la Pompieri și premierea voluntarilor salvatori, în Săptămâna Protecției Civile

Proiectil din Războiul Mondial, descoperit în curtea unei case din Santău

A intrat cu mașina în Penny de pe Păuleștiului

Adrian Cozma discută cu reprezentanții Meta/Facebook despre eliminarea conturilor false de pe rețelele de socializare

Primarul din Beltiug explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă unirea cu Socond! Posibil calendar al unificării

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Minoră de 16 ani, decedată într-un accident cu motocicleta, la Mădăras

Noul subprefect Cristian Valer Beșeni, apel la responsabilitate de Ziua Internațională a Pădurilor

Porți deschise pentru comunitate, la Jandarmeria Satu Mare