Județul Satu Mare este codaș la prezența la vot

Redacție Sătmărenii.ro

În primele ore ale dimineții de duminică, mobilizarea la vot pentru alegerile prezidențiale a fost mai bună la nivel național decât în primul tur al alegerilor de anul trecut, aproape 15% dintre români votând deja până la ora 11.

Distribuie:

Campioane la prezența la vot sunt, ca de obicei, județele din Sud, în timp ce Satu Mare este, din nou, codaș din acest punct de vedere, închizând plutonul cu o prezență de 8,25%, mai puțin decât celelalte ”colege de suferință”, Harghita și Covasna.

Cifre interesante și încurajatoare sunt și în comparația Urban – Rural, nu mai puțin de 1,7 milioane orășeni exercitându-și deja dreptul de vot în toată țara, în timp ce mai puțin de un milion au ajuns la urne în localitățile rurale, însă acolo se așteaptă, ca de obicei, un aflux mai mare de votanți ”după ce se iese de la biserică”.

Campioane la prezența la vot în județul Satu Mare sunt comunele mai mici, precum Săuca (cu valori duble față de media pe județ), Pomi, Cehal și Urziceni. Dintre orașe iese în evidență municipiul Satu Mare, cu 10%, adică peste media pe județ, dar și Tășnad și Carei, urmate de Negrești-Oaș, Ardud și Livada, unde încă nu s-a ajuns la media pe județ.

Ora 7.00

Cele 340 de secții de votare din județul Satu Mare s-au deschis la ora 7 și îi așteaptă pe alegători să-și exercite dreptul de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale. La nivel de județ au fost distribuite un număr de 341.647 buletine de vot, 652.490 timbre autocolante (pentru ambele tururi) și 1.700 de ștampile cu mențiunea ”Votat”.

Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Satu Mare, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident.

Efectivele MAI care au asigurat protecția secțiilor de vot din județul nostru pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.

Astăzi, peste 800 de angajați ai structurilor MAI din județul Satu Mare acționează în misiuni conexe procesului electoral, în principal protecția secțiilor de vot,  verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.

Vă reamintim că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,  buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pentru a veni în sprijinul sătmărenilor care nu dețin un document valabil, Serviciul Public pentru Evidența Persoanelor Satu Mare desfășoară activități cu publicul astăzi, între orele 07.00 și 21.00.

Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Noul subprefect Cristian Valer Beșeni, apel la responsabilitate de Ziua Internațională a Pădurilor

Gheorghe Balasz: „Au existat abuzuri, dar au fost corectate”. Clarificări după acuzațiile ministrului Apărării

Adrian Cozma, reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților

Anunț de mediu pentru proiectul: „Construire adăpost pentru animale” propus a fi amplasat în comuna Socond

Accident cu doi răniți la Medieșu Aurit, tânără încarcerată în mașina răsturnată în șanț

Deșeuri aruncate pe marginea drumului dintre 

Ajutorul de deces a fost majorat în 2026. Cât primesc familiile din Satu Mare

Incendiu la o casă din Lazuri

Primarii pot să interzică păcănelele pe baza unui proiect de lege inițiat de Adrian Cozma