Pompierii de la Electrolux Satu Mare, pe podium la concursul regional din Maramureș

Redacție Sătmărenii.ro

Devotament și spirit de echipă – acestea au fost valorile care au definit participarea Serviciilor Private și Voluntare pentru Situații de Urgență (SPSU și SVSU) la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale desfășurate în perioada 10- 11 iulie în județul Maramureș.

Distribuie:

Evenimentul a adunat la start cele mai bine pregătite echipaje din 7 județe, Satu Mare fiind reprezentat de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Căuaș  şi Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă Electrolux România.

Competiția, organizată sub egida Inspectoratului pentru Situații de Urgență,  a avut ca scop testarea abilităților practice și a capacității de intervenție în situații-limită ale acestor structuri esențiale pentru siguranța comunităților.

Nu a fost vorba doar despre competiție, ci despre un schimb de experiență și o ocazie de a celebra munca acestor oameni care, de cele mai multe ori, intervin în tăcere, salvând vieți și bunuri.

După două zile intense, de concurs, SVSU CĂUAȘ a ocupat locul V, iar SPSU ELECTROLUX ROMÂNIA a urcat pe podium, ocupând locul al III-lea.

Fie că vorbim despre pompieri voluntari sau despre cei din cadrul serviciilor private, toți merită aplauze și recunoștință pentru efortul, timpul și energia dedicate pregătirii și intervenției.

Loturile județului nostru au fost însoțite de către șef Serviciu Pregătire pentru Intervenţie și Reziliența Comunităților, locotenent-colonel Pintea Sebastian, ISU SATU MARE.

Continuă să citești

Articole recente

Satu Mare, condus „cu rezerve”: raportul care zdruncină imaginea administrației Kereskenyi Gábor

Municipiul Satu Mare, condus de primarul Kereskenyi Gábor, a primit din partea Curții de Conturi...

Bărbat de 38 de ani înecat în balta de lângă Tășnad

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Tășnad au intervenit astăzi în zona bălții situate...

Liberalii sătmăreni au marcat 151 ani de liberalism românesc omagiindu-l pe Ion I.C. Brătianu

PNL Satu Mare a marcat duminică 151 de ani de liberalism românesc prin depunerea unei...

Satu Mare a găzduit Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească. Mesajul lui Adrian Cozma pentru premianți

În această săptămână, Satu Mare a găzduit faza națională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate...

Cinci focare de pestă porcină în județul Satu Mare

Prefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma, invitat la Roma de omologul său italian, Giorgio Mule

Deșeuri aruncate pe marginea drumului dintre 

În ciuda promisiunilor tandemului Pataki – Govor, a plecat și ultimul avion de București de pe aeroportul din Satu Mare

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Adrian Cozma s-a înțeles cu omologul său italian, Giorgio Mule: drept de vot la alegerile locale pentru români și recunoașterea Bisericii Românești din Italia

Consilierul local Victor Cernea îi explică deputatului Mircea Govor ce înseamnă legea privind Ziua Sătmarului

Adrian Cozma pune la zid tandemul Pataki – Govor, care a pierdut fonduri europene de 20 milioane de euro pentru un spital nou

Accidente cu mai multe victime la Odoreu și Livada

Adrian Cozma, despre bugetul pe anul 2026: România are nevoie de decizii corecte, rapide şi de responsabilitate