PNL repară Legea cazierului fiscal

Redacție Sătmărenii.ro

La inițiativa parlamentarilor liberali, Camera Deputaților a adoptat miercuri legea care îndreaptă o mare nedreptate administrativă.

Distribuie:

Conform prezentării făcute de vicepreședintele Camerei Deputaților, sătmăreanul Adrian Cozma, până acum legea prevedea un tratament discriminatoriu între contribuabili, în funcție de motivul inactivării fiscale.

De exemplu, pentru nedepunere a declarațiilor, scoaterea din cazierul fiscal se face imediat la reactivare. Pentru alte cazuri, precum expirarea sediului social, scoaterea avea loc abia după 3 luni, deși gravitatea faptelor este similară. În cele mai multe cazuri, inactivarea nu era din vina contribuabililor, ci a autorităților statului, care uitau sau întârziau să înștiințeze operatorul economic. Începând de astăzi, regulile privind scoaterea din evidența cazierului fiscal au fost uniformizate și clarificate.

”Pentru mine, ca liberal, corectitudinea statului față de contribuabil trebuie să fie pe primul loc. Vrem o economie corectă? Statul trebuie să fie primul exemplu” – a declarat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Amenzi de peste 43.000 de lei aplicate de polițiștii sătmăreni într-o singură zi

Primarii pot să interzică păcănelele pe baza unui proiect de lege inițiat de Adrian Cozma

Aproape 400 de sătmăreni și-au găsit locuri de muncă prin AJOFM în primele luni ale anului

Satu Mare, „izolat” de Capitală: Ultima cursă Tarom și acuzații de incompetență la vârful Consiliului Județean

ANALIZĂ. Dr. ec. Ciprian Costea: Între „valul de ură” din online și „medicamentul amar” al reformelor economice

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă pentru 2025

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

De ziua lor, jandarmii sătmăreni au oferit O Masă Caldă nevoiașilor

Vine primăvara, încep incendiile de vegetație uscată în județul Satu Mare