Campanie de educație rutieră pentru un drum sigur spre casă, în perioada sărbătorilor de iarnă

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, desfășoară, în perioada 18 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, campania de prevenire intitulată „Educație rutieră pentru un drum sigur spre casă”, având ca obiectiv principal creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de accidente în contextul specific sărbătorilor de iarnă.

Distribuie:

Campania se desfășoară la nivelul întregului județ Satu Mare, fiind coordonată de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și implementată cu sprijinul structurilor rutiere din municipiile și orașele Satu Mare, Carei, Ardud, Negrești-Oaș și Tășnad.

Debutul campaniei:

În data de 18 decembrie campania a debutat prin desfășurarea unor activități preventive de tip „Patrula Școlară”, organizate în zona unităților de învățământ din municipiile Satu Mare și Carei, precum și din orașele Ardud, Negrești-Oaș și Tășnad.

Activitățile au avut un pronunțat caracter educativ-preventiv și au urmărit:

  • formarea unui comportament rutier responsabil în rândul elevilor;

  • creșterea siguranței pietonilor în zona unităților de învățământ;

  • transmiterea mesajului că respectarea regulilor de circulație salvează vieți.

Contextul campaniei:

Perioada sărbătorilor de iarnă este caracterizată de creșterea valorilor de trafic, condiții meteorologice nefavorabile (ceață, polei, ninsoare), mobilitate crescută a pietonilor și bicicliștilor, precum și de un risc sporit al conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În acest context, campania are la bază Concepția Poliției Române pentru Educație Rutieră și Planul Național de Măsuri pentru Siguranța Pietonilor și Bicicliștilor, urmărind formarea unui comportament preventiv în trafic.

Activități desfășurate:

Pe întreaga perioadă a campaniei, polițiștii rutieri vor desfășura:

  • activități de informare și educație rutieră în zone cu trafic intens, piețe, centre comerciale și lăcașuri de cult;

  • activități de educație rutieră în unități de învățământ;

  • acțiuni operative pentru controlul respectării regimului legal de viteză;

  • prezență activă a polițiștilor rutieri în zonele cu risc ridicat de accidente;

  • acțiuni specifice pentru protejarea pietonilor și bicicliștilor.

Recomandările Poliției pentru participanții la trafic:

Pentru conducătorii auto:

  • adaptați viteza la condițiile de drum și trafic;

  • nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive;

  • utilizați centura de siguranță și sistemele de retenție pentru copii;

  • păstrați distanța de siguranță față de celelalte vehicule;

  • echipați autovehiculul corespunzător sezonului rece.

Pentru pietoni:

  • traversați numai prin locuri permise și semnalizate;

  • purtați elemente reflectorizante, în special pe timp de noapte;

  • evitați folosirea telefonului mobil în timpul traversării;

  • manifestați atenție sporită în apropierea părții carosabile.

Pentru bicicliști:

  • circulați regulamentar și purtați elemente reflectorizante;

  • asigurați-vă că bicicleta este echipată corespunzător;

  • adaptați viteza la condițiile meteorologice și de trafic.

Respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor. Un comportament responsabil în trafic poate preveni tragedii și poate asigura un drum sigur spre casă, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare va continua să acționeze pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

Continuă să citești

Articole recente

Satu Mare, condus „cu rezerve”: raportul care zdruncină imaginea administrației Kereskenyi Gábor

Municipiul Satu Mare, condus de primarul Kereskenyi Gábor, a primit din partea Curții de Conturi...

Bărbat de 38 de ani înecat în balta de lângă Tășnad

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Tășnad au intervenit astăzi în zona bălții situate...

Liberalii sătmăreni au marcat 151 ani de liberalism românesc omagiindu-l pe Ion I.C. Brătianu

PNL Satu Mare a marcat duminică 151 de ani de liberalism românesc prin depunerea unei...

Satu Mare a găzduit Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească. Mesajul lui Adrian Cozma pentru premianți

În această săptămână, Satu Mare a găzduit faza națională a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate...

Cinci focare de pestă porcină în județul Satu Mare

Prefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Noul subprefect Cristian Valer Beșeni, apel la responsabilitate de Ziua Internațională a Pădurilor

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Adrian Cozma pune la zid tandemul Pataki – Govor, care a pierdut fonduri europene de 20 milioane de euro pentru un spital nou

Reduceri de impozite și facilități pentru persoanele cu handicap la Satu Mare

Adrian Cozma s-a înțeles cu omologul său italian, Giorgio Mule: drept de vot la alegerile locale pentru români și recunoașterea Bisericii Românești din Italia

Ministrul Finanțelor anunță creșterea valorii tichetelor culturale și de creșă

Comunicat de presă

Adrian Cozma, invitat la Roma de omologul său italian, Giorgio Mule