În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au constatat faptul că, în noaptea de 25 spre 26 mai, trei tineri cu vârste cuprinse între 16, respectiv 17 ani, ar fi pătruns fără drept în scara unui bloc având fețele acoperite, de unde ar fi sustras trei biciclete prin tăierea lanțului de asigurare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.

Față de tineri, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




