Liberalii sătmăreni au cinstit așa cum se cuvine Ziua Culturii Naționale

Redacție Sătmărenii.ro

Ziua Culturii Naționale a fost marcată în județul Satu Mare printr-o serie de manifestări culturale, care au debutat cu un moment evocator la bustul poetul național Mihai Eminescu din municipiul Satu Mare, amplasat în fața colegiului care îi poartă numele.

Distribuie:

Liberalii sătmăreni, în frunte cu deputatul Adrian Cozma, președintele filialei județene PNL, secretarul de stat Cristian Valer Beșeni, secretar general PNL, și subprefectul Romeo Pop, președintele organizației municipale PNL Satu Mare, au depus o jerbă de flori.

Evenimentul a continuat la Monumentul Limbii Române din curtea Muzeului de Artă și apoi la vernisajul expoziției de pictură organizată în cinstea acestui eveniment

Alături de liderii partidului au fost și reprezentanții organizațiilor de seniori, femei și tineret, precum și alți membri marcanți ai partidului.

Deputatul Adrian Cozma a participat și la ceremoniile desfășurate în municipiul Carei, la bustul lui Mihai Eminescu.

Ziua Culturii Naționale, care este și ziua de naștere a marelui nostru poet Mihai Eminescu, constituie pentru fiecare dintre noi un prilej de reafirmare a valorilor noastre identitare, cele care vertebrează toate nădejdile noastre, de putere și unitate sub flamura tricoloră.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

”Medicul erou” Cristian Dăscălescu, nemulțumit de sistemul pe care-l susținea până nu demult la Spitalul Județean Satu Mare

260 de locuri de muncă disponibile în județul Satu Mare

Chiriașa unor traficanți de droguri din Satu Mare s-a trezit cu mascații la ușă. A tras o sperietură zdravănă

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Șofer din Carei, prins la volan deși avea permisul suspendat

Catastrofă la simularea examenului de Bacalaureat în județul Satu Mare: aproape jumătate dintre elevi au picat

Profeția parcărilor din 2024 a devenit realitate în Satu Mare: Administrația extinde taxarea într-un an neelectoral

Sprijin pentru cei care luptă cu adicțiile: Timea Șerban organizează grupuri de suport psihoeducațional în Satu Mare

Ministrul Finanțelor anunță creșterea valorii tichetelor culturale și de creșă