Peste 580 de copii, 30 de educatori și 11 părințidin județul Satu Mare au participat la programul “Start în educație”

Redacție Sătmărenii.ro

Un număr de 587 de copii cu vârste între 3-6 ani, 30 de educatori și 11 părinți din 20 de comunități defavorizate din județul Satu Mare sunt beneficiari ai programului ”Start în educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România, derulat de Fundaţia World Vision România şi Fundaţia OMV Petrom.

Distribuie:

În timpul acțiunilor desfășurate, atât părinții, cât și educatorii au primit suportul necesar pentru a facilita accesul la educație în rândul preșcolarilor.

Copiii au primit câte un Ghiozdănel cu viitor – un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. “Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.

„Băiețelul meu a primit un kit educațional în cadrul proiectului Start în educație. A venit tare bucuros acasă când doamna educatoare le-a spus că vor primi rechizite. Bucuria a fost mare, toţi copii erau fericiți că vor avea creioane, acuarele, cărți de colorat la fel. De atunci foloseşte ghiozdanul primit și ne jucăm împreună cu tot ce am găsit in el.”, a declarat Renata Balint, părinte din județul Satu Mare.

Părinții au participat la ”Școala părinților – ateliere de educație parentală”, unde au primit informații și îndrumări valoroase menite să le ofere suport și să îi invețe cum să își susțină copiii în această etapă de dezvoltare. De asemenea, părinții copiilor cu vârste între 0 și 6 ani au acces la o serie de tutoriale care îi încurajează și sprijină să dea startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație

Proiectul asigură accesul la resurse și grădinițelor din comunități dezavantajate și crește competențele educatorilor pentru sprijinirea părinților. Astfel, 6 grădinițe din județul Satu Mare au beneficiat de kit-ul “ABC Grădi” – un pachet cu produse didactice de dezvoltare psiho-motrică şi de dezvoltare a abilităţilor cognitive. Cu ajutorul acestuia, educatorii pot organiza jocuri și activităţi ce îi vor sprijini pe copii să îşi dezvolte abilităţi şi deprinderi precum: orientarea spaţială, motricitatea grosieră, echilibrul static şi dinamic, înţelegerea regulilor sociale, concentrarea şi direcţionarea atenţiei.

Totodată, 30 de cadre didactice din județul Satu Mare au început o serie de cursuri prin intermediul cărora își pot dezvolta și perfecționa competențele de educație parentală. Educatorii pot astfel să sprijine familiile în crearea unui mediu sigur acasă, care să susțină dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor preșcolari, dar și să identifice împreună cu părinții modalități de colaborare eficientă între familie – grădiniță – ceilalți membri ai comunității.

Lista comunităţi din județul Satu Mare participante la programul “Start în educație”, în perioada 01 octombrie 2023 – 30 aprilie 2024:

  1. Baba Novac
  2. Babța
  3. Beltiug
  4. Bogdand
  5. Boghiș
  6. Cehal
  7. Corund
  8. Doba
  9. Gerăușa
  10. Giurtelecu Hododului
  11. Hodod
  12. Lelei
  13. Mădăraș
  14. Nadișu Hododului
  15. Petrești
  16. Pir
  17. Săcășeni
  18. Ser
  19. Supur
  20. Vetiș

„Acest curs a fost important pentru mine nu numai ca educatoare, ci și ca mamă, ca om. Pot spune că de mult timp nu am participat la un curs unde nu m-am simțit constrânsă, unde vocea și carisma prezentatorului au avut un impact atât de mare asupra mea. Formatorul a prezentat informațiile într-un mod eficient, îmbogățindu-le cu jocuri și exerciții de relaxare, astfel încât chiar și în cele mai obositoare zile m-am simțit bine. În cadrul cursului, am învățat cum să vorbesc cu părinții care vin la grădiniță indignați, furioși și am avut ocazia să și pun în practică  ceea ce am învățat – a fost eficient. Cunoștințele dobândite în cadrul cursului mi-au fost utile nu numai ca profesionist la grădiniță, ci și ca mamă, pot rezolva mult mai ușor problemele care apar cu copiii mei de 4 și 9 ani. Pot spune că după finalizarea cursului am devenit mult mai echilibrată în viața mea personală, în grupul meu și în stabilirea relațiilor cu părinții. Aș dori să recomand tuturor colegilor mei să participe la cursuri care sunt utile, care îi încarcă cu energie și acest curs, cu formatorul desemnat, a fost exact așa!”, a declarat un cadru didactic din județul Satu Mare.

Start în educațievine în sprijinul a 120.000 copii cu vârste între 3-6 ani, 23.000 de părinți, 3.500 de educatori și 1.500 de grădinițe din 1000 de comunități defavorizate din toată țara. Prin acțiunile implementate, ”Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor.

_______________________________________________

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 1000 de comunități din 41 județe.

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei OMV Petrom puteți găsi pe www.fundatiaomvpetrom.ro.      

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Evoluția infecțiilor respiratorii în Satu Mare: aproape 3.000 de cazuri într-o singură săptămână

Victorie pentru Adrian Cozma! Tribunalul suspendă comasarea liceelor tehnologice din Satu Mare

Șofer din Carei, prins la volan deși avea permisul suspendat

Dr. în economie Ciprian Dan Costea salută pachetul de redresare economică și reforma administrativă: „Un pas necesar pentru corectarea dezechilibrelor structurale”

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comunicat de presă

În Pielea Mea & Cineplexx te trimit în Deltă împreună cu perechea ta! 

Adrian Cozma, despre bugetul pe anul 2026: România are nevoie de decizii corecte, rapide şi de responsabilitate

Alegeri în Ungaria: Viktor Orban s-a prăbușit în sondaje. Partidul Tisza al lui Peter Magyar conduce detașat