Grindina și minciuna. Cum i-a dus de nas Pataki Csaba pe sătmăreni

Redacție Sătmărenii.ro

Una dintre temele principale ale campaniei electorale ce tocmai s-a încheiat a fost controversa în legătură cu deja celebrul sistem anti-grindină instalat în județul Satu Mare în baza unui proiect transfrontalier finanțat din fonduri europene, care, teoretic, ar fi trebuit să funcționeze încă de anul trecut, după ce implementarea întregului proiect a durat aproape șapte ani de zile.

Distribuie:

Întâmplarea face ca tocmai în campania electorală câteva sate din zona de Sud a județului să fi fost lovite puternic de grindină, cauzând pagube însemnate gospodarilor de acolo.

La acuzațiile candidatului PNL pentru președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Cozma, contracandidatul său și actual președinte al Consiliului Județean, Pataki Csaba, a răspuns că instituția pe care o conduce a predat deja sistemul Autorității Naționale Antigrindină, deci funcționarea acestuia ar trebui să fie responsabilitatea instituției din București.

Urmarea o cunoaștem cu toții. La doar o zi după câștigarea unui nou mandat la conducerea județului de către Pataki Csaba, grindina a lovit din nou, de data aceasta în satul Ghenci, cu populație maghiară, adică membrii unei comunități care l-au votat masiv pe candidatul UDMR în ziua anterioară, ajutându-l să rămână la putere.

La trei zile după încheierea campaniei electorale, Pataki Csaba a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean pentru a vota un acord de parteneriat cu Autoritatea Națională Antigrindină pentru asigurarea exploatării operaționale a rețelei aparatelor din județul Satu Mare, adică exact ceea ce spunea Adrian Cozma că nu s-a făcut până acum!

Publicăm integral declarația deputatului PNL Adrian Cozma referitoare la această situație:

De ce minte domnul Pataki?

În data de 10 iunie i-am felicitat pe câștigătorii competiției electorale, cu gândul că toți avem ceva de învățat din această extraordinară acțiune democratică și că sătmărenii i-au ales pe cei mai buni politicieni să-i reprezinte. De asemenea, le-am promis oamenilor că voi continua să prezint fapte cu privire la incompetența, minciuna, furtul sau nepriceperea autorităților.

Din păcate, domnul Pataki lovește din nou:

În data de 01.06.2024, cu vocație socratică, domnul Pataki vorbea despre ”adevăr”, afirmând că instituția Consiliului Județean ”a predat sistemul de combatere a grindinei către Administrația Sistemului Național Antigrindină.”

La data de 03.06.2024, același domn afirma că ”a inițiat demersurile pentru ca rețeaua realizată să poată fi predată Administrației Sistemului Național Antigrindină.”

La data de 12.06.2024, același domn ne prezintă tuturor dovada că a mințit grosolan în ambele situații. Dumnealui inițiază, de-abia acum, un ”proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat între Judeţul Satu Mare şi Autoritatea pentru Administraţia Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, pentru asigurarea exploatării operaţionale a Reţelei judeţene de atenuare a căderilor de grindină.”

În cuprinsul acestui acord, contrar afirmațiilor sale că județul Satu Mare va asigura doar paza și mentenanța, se prevede explicit că:

”Art. 5. (1) Judeţul Satu Mare asigură serviciile de operare, administrare şi mentenanţă prin personalul propriu sau prin contractarea serviciilor relevante către alți operatori economici.”

Dragi sătmăreni, apreciați singuri cu cine mergeți la drum în viitorii 4 ani. Vreme bună vă doresc tuturor, mai ales celor care muncesc cu trudă pământul!

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Avansări în grad la Satu Mare de Ziua Jandarmeriei Române

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Reduceri de impozite și facilități pentru persoanele cu handicap la Satu Mare

Sătmărenii sunt în top 5 național la colectarea uleiului alimentar uzat

Evoluția infecțiilor respiratorii în Satu Mare: aproape 3.000 de cazuri într-o singură săptămână

Voleiul sătmărean, la fileul speranței: Există tradiție, există copii talentați, dar e nevoie de infrastructură!

Bărbat mort după ce tractorul s-a răsturnat peste el, la Vama

Expansiune rapidă prin respect: „Stop dictaturii” la Lupii Oașului! Clubul a ajuns și la Gherța Mică

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean