A luat foc o casă din Carei plină cu 3 tone de textile

Redacție Sătmărenii.ro

Astăzi, 29 ianuarie, pompierii Detașamentului Carei au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Carei.

Distribuie:

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 30 m², existând pericol de propagare la un imobil învecinat, situat la o distanță de aproximativ 1,5 metri.

Casa vecină a fost protejată, fiind evitată propagarea incendiului.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă  și o autospecială de prin ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.

În interiorul imobilului afectat se aflau butelii cu gaz, reprezentând un risc major. Pompierii au acționat pentru evacuarea a două butelii pline, eliminând pericolul de explozie. Totodată, în locuință au fost identificate peste trei tone de materiale textile, fapt ce a îngreunat semnificativ intervenția, echipajele acționând în continuare pentru stingerea completă a focarelor.

Cauza probabilă a incendiului este jar sau scântei provenite de la coșul de fum (horn).

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Continuă să citești

Articole recente

Atelier româno-maghiar la Satu Mare pentru intervenții mai eficiente în cazurile de violență domestică

Peste 50 de profesioniști din România și Ungaria au participat, în data de 29 ianuarie,...

A luat foc o casă din Carei plină cu 3 tone de textile

Astăzi, 29 ianuarie, pompierii Detașamentului Carei au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o...

Noul trend în rândul tineretului: conduc mașinile fără permis

La data de 27 ianuarie, în jurul orelor 14.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Raport tăios al opoziției reale din Consiliul Județean Satu Mare: “Nu e circ, e control democratic”

Felicitări din Satu Mare pentru noul primar al Bucureștiului

Amendă uriașă pentru o farmacie veterinară din Odoreu

Uniți în fapte bune, eveniment caritabil al polițiștilor, pompierilor, jandarmilor și militarilor sătmăreni

Bilanț la un an de la depunerea jurământului de către Adrian Cozma pentru un nou mandat în Parlamentul României

A lovit cu mașina un bărbat în scaun cu rotile și a fugit de la locul accidentului

Jaf armat la o bancă din Carei, tâlharul urmărit până în Ungaria – EXERCIȚIU

Mașină în șanț, în toiul nopții, la Halmeu

Pupincurismul în formă pură: Adelin l-a ținut de mână pe Csaba, să taie panglica împreună