”Adolescență fără dependență” – elevii sătmăreni vizitează penitenciarul, să vadă unde vor ajunge dacă se apucă de droguri

Redacție Sătmărenii.ro

Luni, 22 ianuarie, în cadrul proiectului ,,Adolescență fără dependență”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Biroul Siguranță Școlară au vizitat Penitenciarul Satu Mare împreună cu un grup de elevi ai Liceului Tehnologic Unio - Traian Vuia.

Distribuie:

Scopul acestor întâlniri este de a convinge tinerii, prin contactul direct cu persoane deținute, că povestea drogurilor nu este una de succes și consecințele consumului pot fi cu impact negativ asupra întregii vieți.

Elevii au avut ocazia să viziteze Penitenciarul Satu Mare, să afle despre cum arată o zi din viața unui deținut, care sunt drepturile și obligațiile persoanelor aflate în detenție, fiind îndemnați de personalul de aici să fie de partea legii și să revină în penitenciar ca angajați și nicidecum ca persoane lipsite de libertate.

Momentul culminant al vizitei l-a constituit întâlnirea elevilor cu doi deținuți care și-au expus propria poveste de viață și alegerile greșite care i-au condus pe drumul spre pierderea libertății. Consumul de droguri și asocierea cu un anturaj nepotrivit au fost  leit-motivul expus de deținuți, factorii decisivi în parcursul lor infracțional.

Dorința de a fi senzaționali, de a epata, de a ieși în evidență cu orice preț, de a face bani fără efort, de a fi acceptați în anumite medii, corelată cu opoziția față de reguli, interesul scăzut față de școală și influența redusă a familiei, au fost, de asemenea, menționate ca fiind pietre de temelie pe drumul spre infracțiune.

Conducerea fără permis, conducerea sub influența alcoolului/drogurilor, furtul, tâlhăria, violențele, traficul de droguri sunt infracțiunile cele mai frecvente la care ajung consumatorii de droguri, în încercarea de a-și procura resursele financiare necesare acestui consum, dar și pe fondul judecății deficitare, în condițiile în care creierul este afectat de consumul de substanțe și subordonat, practic, dependenței.

Propria experiență de viață are întotdeauna un impact emoțional puternic, mai ales când vorbim de persoane care au trăit in extremis și care pot transmite un mesaj valoros despre factorii care i-au condus spre infracțiune, consecințele pe care trebuie să le suporte, dar mai ales, despre cum altfel și-ar fi putut trăi viața frumos și fără riscuri nejustificate.

Proiectul Adolescență fără dependență este derulat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Siguranță Școlară în parteneriat cu Penitenciarul Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean, Serviciul de Probațiune și DGASPC și se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, o categorie de risc în ceea ce privește debutul în consumul de substanțe interzise. Proiectul vizează  reducerea consumului de droguri și a riscului de implicare a elevilor în  infracțiuni asociate acestuia și se derulează pe parcursul a 6 luni (noiembrie 2023-mai).

Continuă să citești

Articole recente

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord

La începutul fiecărei noi stagiuni Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special,...

A intrat în magazinul alimentar cu mașină cu tot, la Negrești-Oaș

La data de 2 septembrie, în jurul orelor 21:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului...

Întâlnirea ansamblurilor de dans popular german cu ocazia Serbării Recoltei

Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam va organiza în colaborare cu Forumul Democrat German din Satu...

Noul spital din Negrești-Oaș riscă să rămână fără medici încă de la inaugurare

La ultima ședință a Consiliului Județean Satu Mare, liberalul Iulian Câcău a ridicat o problemă...

Reformă administrativă, descentralizare și parlament mai mic – principalele priorități anunțate de Adrian Cozma în noua sesiune parlamentară

Reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, reprezentantul sătmărenilor în Parlament, Adrian Cozma, a...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Întâlnirea ansamblurilor de dans popular german cu ocazia Serbării Recoltei

Și-a ucis prietenul cu o singură lovitură, după ce a băut cu el toată noaptea

Adrian Cozma felicită absolvenții și profesorii sătmăreni pentru rezultatele remarcabile la Bacalaureat

Performanțe remarcabile ale pompierilor de la Draxlmaier la concursul național. Daniel Botoș a făcut un nou record la pista cu obstacole

Mai mult de jumătate dintre candidații care se visează profesori au picat examenul de titularizare în județul Satu Mare

Întârzieri mari la lucrările de la Hotel Dacia, firma maghiară administratoare e aproape de faliment

Taxa de salubrizare se achită doar la ghișeul Primăriei Medieșu Aurit. Licitația pentru serviciile de salubrizare a fost contestată

Adrian Cozma: Nu putem face parte dintr-un guvern alături de PSD

Salvat de la moarte după ce s-a răsturnat cu ATV-ul la Luna Șes