Concursul de creație literară „Biblioteca, parte din viața mea” și-a desemnat câștigătorii

Redacție Sătmărenii.ro

Festivitatea de premiere a Concursului de creație literară „Eu iubesc biblioteca”, ediția a III-a, cu tema „Biblioteca, parte din viața mea” s-a desfășurat miercuri, 24 aprilie, cu începere de la ora 11:00, în găzduirea Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr”, cu participarea elevilor concurenți la cele două secțiuni („Scrisoare”– pentru ciclul gimnazial, respectiv „Eseu”– pentru ciclul liceal) și a profesorilor coordonatori.

Distribuie:

La această competiție literară s-au înscris 48 de elevi, din mai multe unități de învățământ din municipiul și județul Satu Mare, atât la secțiunea „Scrisoare”– destinată elevilor din ciclul gimnazial, cât și la secțiunea „Eseu”, destinată liceenilor. Reamintim publicului sătmărean faptul că această activitate este subscrisă Proiectului interinstituțional de promovare a  lecturii și creativității, de dezvoltare a capacității de exprimare artistică în rândul copiilor/tinerilor și de susținere a bibliotecilor publice și școlare din comunitatea locală și județeană prin donații de carte pentru copii și tineri, proiect denumit Dăruiește C(ARTE) pentru copii și tineri sătmăreni.

S-au alăturat demersului Bibliotecii Județene Satu Mare instituții precum: Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Casa Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare, școlile gimnaziale „Avram Iancu” și „Bălcescu–Petőfi”, Școala de Arte Satu Mare, dar și filialele județene ale celor două asociații profesionale ale bibliotecarilor, ANBPR și ABR. Obiectivele principale ale proiectului sunt, în linii mari, dezvoltarea capacității de exprimare artistică în rândul copiilor și al tinerilor, respectiv dezvoltarea și înnoirea colecțiilor gestionate de bibliotecile școlare și bibliotecile publice, în special cele din mediul rural, prin contribuția comunității, adică prin donații de carte.

Festivitatea de premiere a Concursului de creație literară „Biblioteca, parte din viața mea” s-a desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, al Centrului Cultural „G. M. Zamfirescu Satu Mare”, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și al Școlii de Arte Satu Mare. Sponsorii evenimentului sunt: Carel Woodworks, Nicovid, Muller & Prietenii – fabrica de ciocolată din Odoreu și Asociația culturală „Pro Satu Mare”. Organizatorii transmit calde mulțumiri tuturor partenerilor și sponsorilor pentru gentilețe, susținere și generozitate!

Alături de gazda evenimentului, Dariana Săsărman–Țou, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare, au participat oaspeți de seamă precum: Adrian Cozma, deputat în Parlamentul României; prof. dr. Boloș Natalia Manuela, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare; prof. Por Mihaela Simona, directorul Casei Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare; prof. Satmari Cătălina, directorul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Satu Mare; prof. Fechete Carmen, directorul Școlii Gimnaziale „Bălcescu–Petőfi” Satu Mare; bibliotecar–documentarist Oros Elena și președinta ABR–Filiala Satu Mare; Istrate Raluca, bibliotecar și președinta ANBPR–Filiala Satu Mare; Mircea Deac, managerul Școlii de Arte Satu Mare. Moderatoarea evenimentului a fost Paula Horotan, directorul adjunct al Bibliotecii Județene Satu Mare.

Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 300 de participanți de toate vârstele: cadre didactice, elevi, bibliotecari din bibliotecile publice și cele școlare, dar și cititori fideli care au decis să doneze (C)ARTE pentru copii și tineri sătmăreni.

Momentele muzicale au fost asigurate de către elevi ai  școlilor gimnaziale „Avram Iancu” și „Bălcescu–Petőfi”, precum și cursanți ai Școlii de Arte Satu Mare, dar și corul seniorilor CARP, sub îndrumarea profesoarei și dirijoarei Renata Bertok–Inovan. Programul artistic a fost completat cu interpretarea piesei de teatru „Zâmbet de copil”, scrisă și pusă în scenă de prof. Nicoleta Câmpian, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”. Publicul prezent a ovaționat „la scenă deschisă” toate momentele artistice special pregătite pentru acest eveniment.

Lista premianților:

Secțiunea „Eseu”, destinată elevilor din ciclul liceal:

 Premiul I: Epuran Teodora, clasa a XII-a C, de la Colegiul  Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, prof. coordonator:dr. Boloș Natalia Manuela;

Premiul II: Pop Ainoa, clasa a IX-a A, de la Colegiul  Național „Ioan Slavici” Satu Mare, prof. coordonator: Mike Carmen;

Premiul III: Păduraru Octavian Ianis, clasa a X-a A, de la Colegiul  Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, prof. coordonator: dr. Boloș Natalia Manuela;

Mențiune: Tuba Martina, clasa a IX-a E, de la Colegiul  Național „Ioan Slavici” Satu Mare, prof. coordonator: Mike Carmen și

Tămuian Alexandra Maria, clasa a X-a A, de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade” Satu Mare, prof. coordonator:Toma Felicia.

Secțiunea „Scrisoare”, destinată elevilor din ciclul gimnazial. Subsecțiunea  limba română:

Premiul I: Boroș Maia Daria, clasa a V-a A, de la Școala Gimnazială Tășnad, prof. coordonator: Maier Teodora;

Premiul II: Groza Patricia, clasa a VIII-a, de la Liceul Tehnologic „Petru Cupcea” Supur, prof. coordonator: Drăgan Răzvan Antonio;

Premiul III: Gavrilă Tatiana–Anastasia, clasa a VI-a, B de la Școala Gimnazială Nr. 3 Negrești–Oaș, prof. coordonator:  Veber Lăcrimioara;

Mențiune: Torz Maria, clasa a VII-a, B de la Școala Gimnazială Nr. 3 Negrești–Oaș, prof. coordonator: Veber Lăcrimioara.

Secțiunea „Scrisoare”, destinată elevilor din ciclul gimnazial. Subsecțiunea  limba maghiară:

Premiul I: Lobonc Viktória, clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Fényi István” Căpleni, prof. coordonator: Lászlófi Csaba;

Premiul II: Lobonc Vivien, clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Fényi István” Căpleni, prof. coordonator: Lászlófi Csaba;

Premiul III: Bondici Viktória, clasa a VIII-a D, de la Școala Gimnazială „Bălcescu–Petőfi” Satu Mare, prof. coordonator: Feher Laura;

Mențiune: Büte Adrienn și Büte Regina, ambele din clasa a VIII-a D, de la Școala Gimnazială „Bălcescu–Petőfi” Satu Mare, prof. coordonator: Feher Laura.

Felicitări tuturor premianților, participanților și profesorilor coordonatori!

Continuă să citești

Articole recente

Cât costă iubirea la Satu Mare? 18.000 de lei pentru trei inimi de fier

Procurorii caută indicii privind sifonarea banilor publici, abuz în serviciu, obținerea ilegală de fonduri și...

Promovarea profesiei de militar în rândul elevilor, la Tășnad

În data de 13 octombrie, personalul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Satu Mare...

Porți deschise la pompieri de Ziua Informării Preventive

Marți, 13 octombrie, cu prilejul Zilei Informării Preventive, marcată simbolic prin sintagma „Marți 13”, și...

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: PNL nu va guverna din nou împreună cu PSD

Premierul Ilie Bolojan răspunde la ”invitația” cel puțin ciudată a președintelui PSD, Sorin Grindeanu, de...

A început campania „Siguranța între pagini” – lectura, o alternativă la violență

Într-o perioadă în care prevenirea violenței în mediul școlar reprezintă o prioritate, polițiștii din cadrul...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Facturi mai mici la energie pentru populație, printr-o investiție de 250 milioane de euro

Satu Mare rămâne izolat de rețeaua de autostrăzi din România

Cresc tarifele pentru permisele de conducere și certificatele de înmatriculare

Adrian Cozma anunță vești bune de la Bruxelles și București pentru fermierii români

Prins în fosta Vama Petea cu saci de canabis ascunși în plafonul dubei

Investițiile continuă la Medieșu Aurit. Clădirea „Creșa mică” prinde contur

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Aproape 5 milioane de euro de la fostul Guvern Orban pentru Academia de Fotbal Partium din Satu Mare. Noul guvern maghiar începe controalele