Consilierul local liberal Victor Cernea vânează ”iepurașii” care candidează să câștige grofii

Redacție Sătmărenii.ro

Cel mai activ consilier local liberal din actualul mandat, Victor Cernea, reacționează la vestea despre trecerea fostului său coleg de partid și consiliu local, Adelin Ghiarfaș, la Forța Dreptei, partid care l-a și anunțat candidat pentru Primăria Satu Mare.

Distribuie:

Știrea poate fi surprinzătoare pentru publicul larg, având în vedere ”lupta” pe care a dus-o în ultimii ani în instanțe actualul viceprimar al municipiului Satu Mare pentru a-i fi recunoscută calitatea de membru PNL, pentru ca după ce a câștigat procesele din cauza unei greșeli de procedură, să treacă imediat la alt partid, dar cei mai apropiați de ”focul” politicii sătmărene au prezis acest pas deja în urmă cu vreo trei ani.

În postarea sa pe rețelele de socializare, Victor Cernea îl include și pe acesta în categoria ”iepurașilor” care apar din tufișuri în fiecare an electoral pentru ca, în schimbul unor posturi călduțe sau contracte de afaceri negociate dinainte, să candideze din partea unor partide și partidulețe cu scopul de a fragmenta electoratul românesc și a asigura, astfel, continuitatea stăpânirii grofilor datorită procentelor etnice specifice Sătmarului.

El îl menționează și pe un alt coleg de-al său de partid, care s-a remarcat în actualul mandat în Consiliul Local exclusiv prin susținerea tuturor proiectelor de hotărâre propuse de conducerea Primăriei Satu Mare, indiferent cât de controversate sau păguboase erau acestea.  

”Din câte am înțeles, o formațiune politică tocmai își anunță viitorii candidați la primăria municipiului Satu Mare și consiliul local.

Și iată că așa apar noi iepurași pe orizont, alături de Radu Bud și mulți alții, care, aruncați de UDMR, urmăresc un singur lucru: garantarea culoarului liber pentru Kereskényi și Pataki.

Aparent cu același fast, acești candidați își anunță și plecarea de la PNL, dar realitatea este alta. Nici domnul Adelin Ghiarfaș, dar nici Radu Nicoară nu mai pot fi considerați membri PNL din 2020.

În opinia mea, ești membru atunci când participi la ședințele partidului, propui proiecte și provoci discuții legate de viitorul orașului și al județului.

Dacă singura ta problemă este că nu te mai ridici la așteptările cetățenilor și, din chinul autoafirmării, sari de la un partid la altul, nu mai ești altceva decât un trădător! Acești oameni nu se mai regăsesc în PNL dintr-un motiv simplu: știu foarte bine că aici, la PNL, blaturile cu UDMR și interesele strict personale nu sunt tolerate.

Rușine Adelin Ghiarfaș și Radu Nicoară, ați trădat nu numai un partid, ci și toți sătmărenii care au votat de bună credință în 2020” – a transmis în mesajul său Victor Cernea.

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Ziua Eroilor cinstită la Satu Mare

Camionetă plină cu butelii de freon lovită de tren la Balta Blondă

Bătrân înecat în Someș după ce a căzut dintr-o barcă

Femeie lovită de o locomotivă în gara din Satu Mare

În județul Satu Mare sunt de trei ori mai mulți urși decât ar trebui să fie

Țeapă de 150.000 de lei de la un agent de telefonie mobilă pentru clienții sătmăreni

Consilierii liberali sătmăreni au oferit gratuit apă navetiștilor

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

„Mărsu pă Digănie” – o sărbătoare a tradiției și a sufletului codrenesc la Hodișa