Deputatul sătmărean Adrian Cozma la Adunarea Națională Bisericească

Redacție Sătmărenii.ro

Miercuri, 28 februarie 2024, Adunarea Națională Bisericească (ANB) s-a întrunit sub președinția Patriarhului Daniel.

Distribuie:

Înainte de deschiderea ședinței de lucru a Adunării Naționale Bise­ricești, în Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei, Preasfințitul Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal a săvârșit o slujbă de Te Deum în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a membrilor clerici și mireni ai adunării, precum și a reprezentanților Cancelariei Sfântului Sinod și ai Administrației Patriarhale.

Membrii acestui organism central deliberativ au participat la lucrări pe comisii permanente, iar în cadrul ședinței plenare reunite au fost prezentate referatele acestora asupra Raportului general (sinteză) anual al Consiliului Național Bisericesc pe anul 2023, privind activitatea din Biserica Ortodoxă Română. La final, au fost supuse spre aprobare hotărârile ședinței, care au fost aprobate și au avut loc luări de cuvânt din partea membrilor ANB.

„Vă mulțumim pentru participare, pentru lucrările pe comisii, pentru raportare și trebuie să scoatem în evidență faptul că adevărata bucurie creștină este bucuria rodirii. Atunci când vezi ajutorul lui Dumnezeu dat celor care și‑au pus nădejdea în El și au cooperat cu cei din jur, singura și adevărata bucurie este aceea a rodirii. Ai primit în dar, ai multiplicat cu osteneală ca în Pilda înmulțirii talanților. Așa avem și în țară și în jurul țării și în diaspora română occidentală. A contat foarte mult înmulțirea darurilor pe care le‑am primit de la botez, de la părinți, de la duhovnici și de la prieteni și așa avem bucuria darurilor înmulțite”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La acest eveniment au participat și Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar.

Cei doi mireni delegați care reprezintă Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului în cadrul ANB sunt deputații Gabriel Valer Zetea din Maramureș și Adrian Cozma din Satu Mare, respectiv părintele Ioan Ardelean, de la Parohia Ortodoxă Desești.

Adunarea Națională Bisericească (ANB) este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale. Acest for este alcătuit din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și 2 mireni, delegați de Adunările eparhiale din țară și din jurul granițelor, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate.

Președintele ANB este Patriarhul, iar ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Naționale Bisericești.

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Incendiu de vegetație uscată la Moftinu Mic

Trei hectare arse din cauza unei scântei de la o presă de balotat, între Marna și Ciumești

O mașină a ars în garaj la Orașu Nou

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Propagandă electorală mincinoasă a Primăriei Satu Mare în alocarea banilor pentru biserici

Țeapă de 150.000 de lei de la un agent de telefonie mobilă pentru clienții sătmăreni

ADIO, pui abandonați! Campanie de STERILIZARE GRATUITĂ a câinilor în Tășnad: Clinica mobilă vine direct la poarta ta

Mii de pantofi, poșete și haine fake confiscate de polițiștii sătmăreni în cadrul operațiunii Jupiter

Adrian Cozma aprinde becul în cămara PSD: peste un milion de lei din bani publici pentru firma familiei deputatului Mircea Govor