Doi bucureșteni au fraierit o grămadă de sătmăreni pe Facebook să cumpere haine cu branduri fake. Au fost prinși după doi ani

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Satu Mare și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice ale Sectoarelor 5 și 6 din București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, la adresa de domiciliu a două persoane, de 34, respectiv 46 de ani, din municipiul București.

Distribuie:

Dosarul penal a fost întocmit ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor, din materialul probator administrat rezultând faptul că persoanele cercetate, în perioada 2022 – prezent, prin intermediul unor rețele de socializare, ar fi oferit spre comercializare obiecte vestimentare, purtând mărci consacrate/notorii, susceptibile a fi contrafăcute.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate însemnate cantități de produse vestimentare, inscripționate cu denumirile unor mărci înregistrate, totodată, în cadrul activității au fost descoperite o serie de AWB-uri care atestă modalitatea de distribuire a produselor expuse spre vânzare în mediul on-line.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor cercetate, cât și a stabilirii întregului prejudiciu cauzat.

Pentru administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord

La începutul fiecărei noi stagiuni Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special,...

A intrat în magazinul alimentar cu mașină cu tot, la Negrești-Oaș

La data de 2 septembrie, în jurul orelor 21:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului...

Întâlnirea ansamblurilor de dans popular german cu ocazia Serbării Recoltei

Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam va organiza în colaborare cu Forumul Democrat German din Satu...

Noul spital din Negrești-Oaș riscă să rămână fără medici încă de la inaugurare

La ultima ședință a Consiliului Județean Satu Mare, liberalul Iulian Câcău a ridicat o problemă...

Reformă administrativă, descentralizare și parlament mai mic – principalele priorități anunțate de Adrian Cozma în noua sesiune parlamentară

Reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, reprezentantul sătmărenilor în Parlament, Adrian Cozma, a...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Exerciții comune ale militarilor români și francezi la poligonul de la Tătărești

Doi orădeni prinși la Satu Mare în timp ce încercau să vândă 100.000 euro falși

A evitat să lovească un câine și a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Tășnad

Incendiu de vegetație uscată la Moftinu Mic

Tabere de vară Caritas, la Ardud și la Turulung

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Medicinei Militare

Facturi mai mici la energie pentru populație, printr-o investiție de 250 milioane de euro

Hală plină cu tractorașe și utilaje agricole, distrusă complet în urma unui incendiu pornit de la un scurtcircuit la Urziceni Pădure

Femeie salvată dintr-o fântână în Odoreu