La solicitarea lui Adrian Cozma, se va amenaja un sens giratoriu la intersecția străzilor Păuleștiului și Amațiului

Redacție Sătmărenii.ro

O inițiativă pornită în urmă cu șase ani de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, pe vremea când era consilier județean, a ajuns la final azi, cel puțin din punct de vedere birocratic.

Distribuie:

Actualul președinte al PNL Satu Mare a adunat atunci semnături de la locuitorii din zonă, care solicitau amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Pauleștiului cu Aamațiului și Ion Vidu, adică unele dintre cele mai circulate artere rutiere din municipiul Satu Mare.

La vremea respectivă, locuitorii cereau amenajarea de urgență a unui sens giratoriu, pentru a-i determina pe șoferi să reducă viteza într-o zonă frecventată de mulți copii și pentru a facilita accesul celor care vin din localitățile limitrofe și  ies foarte greu pe strada Păuleștiului din cauza aglomerației.

Ulterior, Adrian Cozma a tot insistat cu această cerere până când, (după șase ani!!!), luni dimineața la prima oră a primit un e-mail de la Primăria Satu Mare prin care era anunțat că solicitarea sa a fost rezolvată favorabil și chiar se va amenaja un sens giratoriu în intersecția respectivă.

Acum așteaptă cu toții amenajarea efectivă a sensului giratoriu.

Continuă să citești

Articole recente

Noua conducere interimară a PNL Carei se delimitează de protestul celor câțiva membri împotriva conducerii județene a partidului

Noul președinte interimar al Organizației Municipale PNL Carei, Marcel Caramba, a transmis un comunicat de...

Satul Corund își cheamă fiii și fiicele acasă

Primăria comunei Bogdand și grupul de inițiativă locală constituit la nivelul localității Corund anunță organizarea...

Lacul de la Călinești-Oaș, aproape complet secat. Apă cu cisterna pentru populație la Bârsău și Cărășeu

La sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare a avut loc luni ședința extraordinară a Comitetului...

Salvat de la moarte după ce s-a răsturnat cu ATV-ul la Luna Șes

În seara zilei de 9 august, în jurul orei 22.00, pompierii au fost solicitați să...

Intervenție promptă a voluntarilor SVSU Medieșu Aurit. Un incendiu a fost oprit înainte să se extindă

Un moment de neatenție se poate transforma în doar câteva minute într-un pericol pentru întreaga...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Femeie lovită de o locomotivă în gara din Satu Mare

Mesaj de felicitare de la Adrian Cozma la aniversarea celor 136 de ani de învățământ militar superior în România

Ofițer al ISU Satu Mare, Daiana Butean este campioană mondială la karate

”Pelican” prins la controlul Poliției în zona graniței

Conturile Spitalului Județean Satu Mare blocate, președintele Pataki Csaba spune că a fost o ”sincopă”

Premieră: patru persoane cu dizabilități participă la Maratonul Apuseni cu ajutorul asociației sătmărene Caiac SMile

A vrut să facă grătar în curtea casei din Mărtinești, a ars toată terasa

Pompierii de la Draxlmaier Satu Mare sunt campioni regionali în concursul Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Somație Dosar nr.3070/266/2024