Muncitor căzut în camera pompelor pe un șantier din Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Miercuri dimineața, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o cameră a pompelor situată pe un șantier în lucru din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga.

Distribuie:

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un total de 6 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

Până la sosirea echipajelor profesioniste, paramedicii și medicii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare, care se aflau deja la fața locului, au coborât în camera tehnică și au acordat victimei primul ajutor, stabilizând-o medical.

Persoana implicată este un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, care a fost găsit conștient, dar cu multiple traumatisme.

După stabilizare, acesta a fost extras de pompieri și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” reamintește importanța respectării normelor de siguranță pe șantierele în lucru, pentru prevenirea unor astfel de accidente.

Continuă să citești

Articole recente

Dispensar uman modern în satul Stâna

Satul cunoscut până nu demult ca cel mai sărac și mai uitat de autorități din...

Adrian Cozma în primul rând al invitaților de onoare la sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului

În calitate de vicepreședinte al Camerei Deputaților, sătmăreanul Adrian Cozma a luat loc în primul...

Simpozion dedicat Zilei Armatei Române la Castelul Károlyi din Carei

Cu prilejul Zilei Armatei Române, la Castelul Károlyi din municipiul Carei a avut loc sâmbătă...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Avansări în grad la Jandarmeria Satu Mare

Țeapă de la Primăria și Consiliul Județean Satu Mare pentru elevii din toată țara

Mesajul de susținere al lui Adrian Cozma pentru șvabii din județul Satu Mare

Un nou scandal la Spitalul Județean Satu Mare: directoarea medicală Paula Mare a plecat în ”concediu medical” într-o stațiune de lux din Turcia

Liberalii sătmăreni la comemorarea eroilor căzuți în războaiele mondiale la Socond și Soconzel

Sute de codreni la slujba de Sfânta Maria de la mănăstirea din Măriuș

„Școala ta, în siguranță” la Homorodu de Mijloc

Adrian Cozma: c𝘂 𝗰𝗮̂𝘁 𝗮𝗿𝗺𝗮𝘁𝗮 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗽𝗿𝗲𝗴𝗮̆𝘁𝗶𝘁𝗮̆, 𝗰𝘂 𝗮𝘁𝗮̂𝘁 𝐑𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮 𝘃𝗮 f𝗶 𝗼 𝘁̦𝗮𝗿𝗮̆ 𝗺𝗮𝗶 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮̆

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, vineri la Satu Mare