Părintele Constantin Necula se întâlnește din nou cu sătmărenii

Redacție Sătmărenii.ro

Sătmărenii sunt așteptați în 25 iulie, de la ora 19, în Parcul UFO din Micro 17, la o nouă întâlnire cu îndrăgitul părinte Constantin Necula, la invitația deputatului PNL de Satu Mare, Adrian Cozma.

Distribuie:

Un om binecuvântat, căruia Dumnezeu i-a dat harul cuvintelor înțelepte și priceperea de a ne apropia pe toți de morala creștină. Cred că revenirea domniei sale printre noi, sătmărenii, este semnul cel mai clar că vorbele sale găsesc ecourile cele mai potrivite, mai ales în rândul tinerilor.

Apoi, în aceste vremuri tulburi, în care mulți dintre noi sunt greu încercați și mulți și-au pierdut reperele morale, avem nevoie ca părintele Necula să mai aprindă o candelă pe drumul nostru întunecat, cu taina pildelor biblice și cu sfaturile sale duhovnicești.

Vă aștept în număr cât mai mare la acest eveniment de suflet!

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare

Colectivul medical al Serviciului Județean de Medicină Legală Satu Mare și-a exprimat public nemulțumirea față...

PNL susține cu toată forța 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝗹𝗲

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță că a votat azi legea care clarifică regimul juridic...

Noile cărți electronice de identitate se eliberează gratuit până în 30 Iunie

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește cetățenilor că prima Carte Electronică de Identitate (CEI)...

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner

În fiecare an, “Ziua Copilului” este o sărbătoare a bucuriei, a jocului și a momentelor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

În ciuda promisiunilor tandemului Pataki – Govor, a plecat și ultimul avion de București de pe aeroportul din Satu Mare

PSD și-a tras Lions Club la Satu Mare

De la ringul băieților, la încrederea fetelor: Anghel Cardoș mută Friends Gym Satu Mare într-o casă nouă și anunță planuri mari

Peste șase tone de alimente împărțite de preoții sătmăreni în Săptămâna Mare

Adrian Cozma s-a întâlnit cu regizorul Cristian Mungiu pentru a găsi soluții privind finanțarea cinematografiei românești

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare

Adrian Cozma vrea alegeri locale în două tururi pentru restabilirea încrederii cetățenilor în democrație

Competiția serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, pe Stadionul Municipal din Carei