Percheziții la un traficant de droguri în Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 20 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

Distribuie:

Persoana în cauză, un bărbat, de 42 de ani, a fost oprită pe Drumul Național 19H (varianta ocolitoare a municipiului) de către un echipaj din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.

În urma efectuării unui control asupra habitaclului autoturismului, polițiștii au descoperit, într-un compartiment ascuns, materie vegetală de culoare verde-olive, susceptibilă a fi din categoria substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, unde au identificat, în pereții mansardei, cantitatea de peste 1 kg de substanță vegetală de culoare verde-olive.

În aceeași zi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

La data de 21 octombrie, față de bărbat a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Biroului Rutier Satu Mare și a unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj-Napoca.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Clacă pă danț, în șura lu Ghiță Săvianu din Mădăras

Duminică, în 20 a lui Răpciune – 20 septembrie 2026, la Mădăras, ne strângem iară,...

Cupa Luna Șes – concurs de viteză pe traseu montan

Motoarele se ambalează din nou pe serpentinele care urcă spre Luna Șes. Sâmbătă, 12 septembrie...

Mesajul lui Adrian Cozma la începutul unui nou an școlar: ”Dragi elevi, să nu vă fie rușine că sunteți români și vreți să construiți un viitor mai bun aici, în România”

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a participat luni la deschiderea noului an școlar șa Școala...

Un nou proiect intră în execuție în comuna Săuca. Investiție de peste 2,7 milioane de lei pentru gestionarea gunoiului de grajd

Un nou proiect de investiții a intrat în etapa de execuție în comuna Săuca. În...

Aur pentru un jandarm sătmărean la Concursul Național de Culturism INBA România

De la rigoarea misiunilor operative la disciplina scenei de culturism, jandarmul sătmărean Astalâș Marian a...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Următorul David Popovici sigur nu va fi sătmărean: niciun copil la competițiile naționale de înot

O Halbă de Fericire revine la Satu Mare. Comunitatea va decide cauza susținută de următoarele evenimente caritabile

Ilie Bolojan anunță măsuri pentru depășirea crizei energetice și sprijin pentru diaspora care vrea să investească acasă

Ofițer la Penitenciarul Satu Mare, în lotul României pentru Mondialul de pescuit crap U25

A vrut să facă grătar în curtea casei din Mărtinești, a ars toată terasa

Celulă de criză la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în scandalul azilelor groazei din Bihor

Un jandarm sătmărean patrulează împreună cu colegii francezi pe Coasta de Azur în sezonul estival

De la brutărie la producție de drone. Primele șase firme care investesc în Parcul de Specializare Inteligentă din Tășnad

Tabere de vară Caritas, la Ardud și la Turulung