Peste 70 de intervenții ale pompierilor sătmăreni în minivacanța de 1 Mai

Karina Brodi

În perioada 1–4 mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare a gestionat 74 de intervenții, majoritatea vizând acordarea primului ajutor medical. Pompierii au stins șapte incendii minore și au intervenit în alte cinci situații de urgență, fără victime. Totodată, paramedicii SMURD au asistat 62 de persoane. Inspectorii de prevenire au desfășurat controale la unități turistice, pentru prevenirea incendiilor. Autoritățile reamintesc importanța unui comportament preventiv și încurajează informarea prin platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU.

Distribuie:

În perioada 01-04 mai a.c., la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Someș” al judeţului Satu Mare au fost înregistrate 74 de solicitări în situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea fiind destinate acordării asistenţei medicale.
Pompierii sătmăreni au intervenit pentru stingerea a șapte incendii, precum și în alte cinci situații de urgență.

De asemenea, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 62 de persoane care au solicitat ajutorul apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Specialiștii Inspecției de Prevenire au derulat misiuni de îndrumare și control la unități de turism din județ, în scopul identificării și înlăturării cauzelor potențiale de incendiu și a altor nereguli specifice.
În perioada de referință, pompierii militari au acționat pentru stingerea a șapte incendii, care s-au manifestat la acoperișul unei case de locuit, deșeuri menajere, deșeuri lemn și vegetație uscată. Din fericire, nu au existat victime, iar pagubele materiale au fost minore.

Pentru a preveni evenimentele deosebite care pot pune în pericol viața, sănătatea sau bunurile materiale, este esențial ca fiecare dintre noi să adopte un comportament preventiv, bazat pe cunoaștere și pregătire.

Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Premieră: cinci sportivi cu dizabilități au concurat la Maratonul Apuseni datorită asociației sătmărene Caiac SMile

„Mărsu pă Digănie” – o sărbătoare a tradiției și a sufletului codrenesc la Hodișa

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Supărat pe Adrian Cozma că pierde procesele împotriva lui, Mircea Govor îi atacă pe primarii liberali

Premieră: patru persoane cu dizabilități participă la Maratonul Apuseni cu ajutorul asociației sătmărene Caiac SMile

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Liberalii sătmăreni nu mai vor la guvernare cu PSD

Nicușor Dan a trimis înapoi în Parlament legea cu care s-a lăudat Mircea Govor pentru pălinca fără accize

Adrian Cozma, delegat mirean pentru un nou mandat în Adunarea Națională Bisericească