Prietenii Pompierilor s-au întrecut în concursul județean la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a organizat, pe stadionul din municipiul Satu Mare, etapa județeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”, un eveniment dedicat educației preventive, spiritului civic și dezvoltării deprinderilor de intervenție în situații de urgență.

Distribuie:

Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Primăria Municipiului Satu Mare, instituții care susțin constant activitățile dedicate siguranței și educației tinerilor.

Competiția a reunit elevi ambițioși și bine pregătiți, care au demonstrat disciplină, curaj, spirit de echipă și dorința de a se autodepăși în cadrul probelor teoretice și practice. Atmosfera a fost una plină de emoție și entuziasm, fiecare echipaj oferind un exemplu de implicare și responsabilitate.

La finalul concursului, clasamentul a fost următorul:

Categoria Băieți / Mixt

Locul I – Liceul German Johann Ettinger, prof. coordonator Ciorba Romeo

Locul II – Școala Gimnazială Homorodu de Mijloc, prof.coordonator Vass Ildiko

Locul III – Școala Gimnazială Vetiș, prof. coordonator Peter Robert

Locul IV – Școala „Lucian Blaga” Satu Mare, prof. coordonator Fărcășanu Ramona

Locul V – Palatul Copiilor Satu Mare, prof. coordonator Szemak Attila

Categoria Fete

Locul I – Liceul German Johann Ettinger, prof.coordonator Bancoș Veronica

Locul II – Palatul Copiilor Satu Mare, prof.coordonator Bancoș Veronica

Locul III – Școala Gimnazială Negrești-Oaș, prof.coordonator Bud Elena.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare felicită toate echipajele participante, profesorii coordonatori și susținătorii acestora pentru efortul, seriozitatea și dedicarea demonstrate pe parcursul competiției.

Prin astfel de activități, tinerii au oportunitatea de a învăța importanța prevenției, a muncii în echipă și a reacției corecte în situații de urgență, valori esențiale pentru siguranța comunității.

Mulțumim tuturor partenerilor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment și la promovarea spiritului civic în rândul elevilor.

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Pescar înecat într-o baltă din Dorolț

Campanie caritabilă pentru reabilitarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Satu Mare

Taxa de salubrizare se achită doar la ghișeul Primăriei Medieșu Aurit. Licitația pentru serviciile de salubrizare a fost contestată

Amenzi de 50.000 de lei în urma controalelor Poliției la centrele de colectare a fierului vechi

Poliția și RAR au făcut ravagii în cadrul unei acțiuni de control pe Careiului

Cantități industriale de țigări de contrabandă și detergent contrafăcut găsite în cadrul Operațiunii Jupiter în județul Satu Mare

Satu Mare se pregătește pentru „Disco Mode”: 22 de creatoare își expun sufletul pe podium la Gala Croitoreselor Anonime

Lucrări abandonate pe Drumul Județean 193, coșmarul localnicilor din cauza prafului

Adolescentă de 14 ani dispărută din Borlești