Prin legea propusă de Adrian Cozma, 2025 devine Anul Cultural George Enescu

Redacție Sătmărenii.ro

Prima inițiativă legislativă propusă de către deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, în noua sa calitate de vicepreședinte al Camerei Deputaților, a fost votată în forul legislativ al țării.

Distribuie:

Este vorba despre legea pentru instituirea anului 2025 ca „Anul Cultural George Enescu”, un proiect pe care l-a depus încă în cursul anului trecut, dar, după ce a trecut prin comisiile de specialitate, a ajuns în faza finală a adoptării abia acum, tocmai la timp pentru a asigura promovarea potrivită a Festivalului Internațional ”George Enescu”, ce se desfășoară în aceste zile la București.

”George Enescu  a fost, este și va rămâne una dintre cele mai importante personalități ale culturii române și europene , un compozitor de geniu, un dirijor de excepție și un interpret fără egal, cu o recunoaștere internațională incontestabilă. Nu cred că a reușit cineva mai bine să pună pe note muzicale atât de mult din identitatea noastră națională  și atât de multă emoție românească, așa cum a făcut-o George Enescu în Rapsodia Română” – a declarat de la tribuna Parlamentului deputatul Adrian Cozma, în suținerea proiectului de lege votat în unanimitate de colegii săi.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Sătmărenii sunt în top 5 național la colectarea uleiului alimentar uzat

Adrian Cozma îl invită la Satu Mare pe ambasadorul Chinei

Incendiu la o anexă gospodărească în Gherța Mică

Ministrul Finanțelor anunță creșterea valorii tichetelor culturale și de creșă

Liceul Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu” atrage fonduri europene pentru retehnologizarea claselor și atelierelor, în timp ce grofii încearcă să-l ”comaseze”

Gheorghe Balasz: „Au existat abuzuri, dar au fost corectate”. Clarificări după acuzațiile ministrului Apărării

Coaliția guvernamentală a decis: se reduc unele impozite și continuă reforma administrației

Satu Mare, „izolat” de Capitală: Ultima cursă Tarom și acuzații de incompetență la vârful Consiliului Județean

ANALIZĂ. Județul Satu Mare în 2026: Drumuri „celebre” prin gropi și liste de așteptare de luni de zile la Spitalul Județean