Probleme în paradisul Apaserv: șeful Biroului de Proiectare și Investiții scotea autorizații false pe bandă rulantă!

Redacție Sătmărenii.ro

Le-a picat greu grofilor, chiar de sărbătoarea lor națională, știrea că unul dintre ”băieții de casă” din pepiniera numită Apaserv a fost săltat de mascați, după ce procurorii au făcut percheziții atât la domiciliul acestuia, cât și la biroul de Proiectare și Investiții pe care-l conduce la compania de apă-canal a municipiului și județului Satu Mare.

Distribuie:

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au deschis dosar penal pe numele lui S.I. având ca obiect comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals intelectual și înșelăciune.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul acestui an, bărbatul ar fi desfășurat diverse activități pe linia obținerii unor avize favorabile referitoare la racordarea la utilități și a unor autorizații de construcție.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite înscrisuri, ștampile, medii de stocare și 2 telefoane mobile. La aceeași dată, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Situația pare a fi groasă rău, fiindcă, în calitate de inginer proiectant ”transferat” la Apaserv de la una dintre firmele de casă ale grofilor, S.I. ar fi emis ”din burtă” nu doar avize pentru racordări la rețelele de apă-canal, dar chiar și autorizații de construcție pentru diferite imobile, ba chiar și avize false pentru lucrările ce se desfășoară acum în mai multe comune din județul Satu Mare în cadrul mega-proiectului cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

S.I. era nelipsit de la toate petrecerile cu bogracs organizate de cercul intern de prieteni ai grofilor, mulți dintre ei ”aciuați” pe la Apaserv, și apare frecvent în pozele pe care acum grofii din conducerea orașului și județului se străduiesc să le șteargă cât mai repede de peste tot.

Se pare că Pistike a dat în patima pokerului și păcănelelor, de aceea nu-I mai ajungeau banii din salariul baban de la Apaserv, astfel că s-a gândit să mai ”ciupească” ceva de pe ici-colo. Și a făcut toate acestea cel puțin în ultimele luni…

Ancheta se află în derulare și tocmai se calculează valoarea pagubelor. Vom reveni!

Continuă să citești

Articole recente

Noua conducere interimară a PNL Carei se delimitează de protestul celor câțiva membri împotriva conducerii județene a partidului

Noul președinte interimar al Organizației Municipale PNL Carei, Marcel Caramba, a transmis un comunicat de...

Satul Corund își cheamă fiii și fiicele acasă

Primăria comunei Bogdand și grupul de inițiativă locală constituit la nivelul localității Corund anunță organizarea...

Lacul de la Călinești-Oaș, aproape complet secat. Apă cu cisterna pentru populație la Bârsău și Cărășeu

La sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare a avut loc luni ședința extraordinară a Comitetului...

Salvat de la moarte după ce s-a răsturnat cu ATV-ul la Luna Șes

În seara zilei de 9 august, în jurul orei 22.00, pompierii au fost solicitați să...

Intervenție promptă a voluntarilor SVSU Medieșu Aurit. Un incendiu a fost oprit înainte să se extindă

Un moment de neatenție se poate transforma în doar câteva minute într-un pericol pentru întreaga...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

Controale comune româno-maghiare în zona de graniță  

Consilierii liberali sătmăreni au oferit gratuit apă navetiștilor

Absolvenții de gimnaziu de la Colegiul Național ”Ioan Slavici”, primii în județ la Evaluarea Națională

Adrian Cozma aprinde becul în cămara PSD: peste un milion de lei din bani publici pentru firma familiei deputatului Mircea Govor

Performanțe remarcabile ale pompierilor de la Draxlmaier la concursul național. Daniel Botoș a făcut un nou record la pista cu obstacole

Aniversare la peste patru secole de la trecerea lui Mihai Viteazul prin Sătmar

Se reiau zborurile estivale săptămânale Satu Mare – Antalya

Corul Medieșana, o tradiție care unește generații și duce numele Medieșului Aurit pe marile scene