Rupt de beat și fără permis, se plimba cu mașina prin Sătmar

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 12 iulie, în jurul orei 18.20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Wolfenbutel din municipiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 51 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.

Distribuie:

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, verificările efectuate au relevat faptul că bărbatul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 13 iulie, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Continuă să citești

Articole recente

Precizări în urma articolului privind perchezițiile la Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”

În urma unei solicitări de drept la replică din partea DTP Expert Balog Zsolt SRL...

Percheziții la Vama Halmeu. Suspiciuni de corupție la zeci de vameși și polițiști de frontieră

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală...

Mașină în șanț la Carei, doi tineri la spital

Un accident rutier s-a produs duminică, în jurul orei 19:30, pe strada Tireamului din municipiul...

Mașină răsturnată peste gard la Culciu

În această dimineață, în jurul orei 06:15, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Adrian Cozma: Guvernul Bolojan a evitat de 9 ori retrogradarea României în junk

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de susținere a Guvernului Bolojan după...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

”Pelican” prins la controlul Poliției în zona graniței

Adrian Cozma, alături de Ilie Bolojan și de marinari la Ziua Marinei Române, la Constanța

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Telescaunul de la Luna Șes pornește din nou în week-end

Aproape două treimi dintre absolvenți au picat Bac-ul de toamnă în județul Satu Mare

Adrian Cozma: Guvernul Bolojan a evitat de 9 ori retrogradarea României în junk

PNL acuză: la Satu Mare sunt bani grămadă pentru directori, nu și pentru asistenți și infirmiere

Satu Mare a pierdut o treime din turiști în ultimul an. Cea mai mare scădere din România

Controale de week-end la graniță, s-au confiscat zeci de litri de pălincă