În urma unui apel prin sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 primit marți, la ora 02,15, la Dispeceratul unităţii, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în localitatea Pișcolt, unde un cetăţean a semnalat prezenţa unui şarpe în bucătărie.

Ajunși la faţa locului, jandarmii au constatat că un şarpe în lungime de aproape 200 cm îşi găsise adăpost în spatele mobilei de bucătărie. Cu ajutorul dispozitivului din dotare, şarpele de casă a fost extras şi, ulterior, eliberat în mediul său natural.
Recomandăm cetățenilor ca în situații de acest gen să nu se apropie de reptile, să nu încerce sa-i îndepărteze şi să solicite sprijinul instituţiilor abilitate.




