Se lansează Ghidul de finanțare a programului ”Rabla pentru tractoare”

Redacție Sătmărenii.ro

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, va lansa programul „Rabla pentru tractoare”.

Distribuie:

Acesta a fost semnat de ministrul Mircea Fechet și transmis spre Monitorul Oficial, în vederea publicării – anunță secretarul de stat în cadrul ministerului, sătmăreanul Cristian Valer Beșeni.

Persoanele fizice – producători agricoli se vor putea înscrie în program după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru Mediu pentru anul 2025, în aplicația informatică pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro.

Procedura a fost modificată astfel încât, de această dată, fermierii se pot înscrie singur în program, fără intermediere din partea dealerilor de utilaje agricole.

Finanțarea se acordă la predarea spre casare a unui autovehicul uzat. În acest mod, se va realiza înnoirea parcului auto național de mașini agricole și vom răspunde așteptărilor micilor fermieri care vor să producă mai mult, mai ieftin și mai verde.

Înscrierea solicitanților în program se realizează prin completarea în aplicație a cererii de finanțare şi încărcarea următoarelor documente:

  • cererea de finanțare, completată integral prin tehnoredactare, semnată olograf sau cu semnătură electronică;
  • împuternicirea, în situația în care cererea de finanțare este semnată de o persoană împuternicită;
  • actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
  • actul de identitate al persoanei care semnează cererea de finanțare, în situația în care cererea de finanțare este semnată de o persoană împuternicită, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
  • certificatul de atestare fiscală privind plata obligațiilor către bugetul de stat, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
  • certificatul de atestare fiscală privind plata impozitelor și taxelor locale și alte venituri ale bugetului local, valabil la momentul înscrierii în aplicație;
  • atestat de producător, emis pe numele solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicație.

Există două categorii de vouchere: de 35.750 euro și de 44.000 euro, pentru tinerii fermieri, pe care îi susținem să facă agricultură sustenabilă.

Sprijinul financiar este de 65%, respectiv 80% din valoarea de achiziție a tractorului cumpărat, al cărui cost total nu trebuie să depășească 55.000 euro.

Un număr de 126 de dealeri de tractoare și mașini agricole autopropulsate au fost validați de Administrația Fondului pentru Mediu în cadrul acestui program.

Prin intermediul acestei finanțări, ducem agricultura și munca fermierilor la un alt nivel!

Continuă să citești

Articole recente

Radu Panait (USR Satu Mare): Mediul privat plătește factura dezmățului bugetar din guvernul Ciolacu

În ajunul votului decisiv pentru soarta Guvernului Bolojan, liderul USR Satu Mare, Radu Panait, a...

Proiectil din Războiul Mondial, descoperit în curtea unei case din Santău

ISU Satu Mare a intervenit luni pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat, descoperit...

Adrian Cozma a făcut curățenie, la propriu, după Sâmbra Oilor

Gest inedit al vicepreședintelui Camerei Deputaților, Adrian Cozma, cu intenția de a da un exemplu...

Sâmbra Oilor însorită, cu spectacol tradițional autentic

În locul obișnuit de pe dealul de la Huta Certeze s-a desfășurat duminică ediția cu...

Adrian Cozma îl acuză pe Pataki Csaba de abuz în serviciu și depune plângere penală în scandalul distribuirii banilor publici către primăriile din județul Satu Mare

Scandalul repartizării discriminatoare a fondurilor pe care le are la dispoziție Consiliul Județean Satu Mare...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Aproape 400 de sătmăreni și-au găsit locuri de muncă prin AJOFM în primele luni ale anului

Accident cu doi răniți la Medieșu Aurit, tânără încarcerată în mașina răsturnată în șanț

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Interlopi traficanți de droguri prinși la Carei

Adrian Cozma îl invită la Satu Mare pe ambasadorul Chinei

Proiectil din Războiul Mondial, descoperit în curtea unei case din Santău

Adrian Cozma pune la zid tandemul Pataki – Govor, care a pierdut fonduri europene de 20 milioane de euro pentru un spital nou

Amendă uriașă pentru un restaurant din Carei

Campanie caritabilă pentru reabilitarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Satu Mare