Traficant de droguri prins în flagrant la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 20 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic intern de droguri de risc și mare risc.

Distribuie:

Cel în cauză a fost prins în flagrant delict, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și ai Poliției de Frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare, în timp ce ar fi introdus pe teritoriul României, cantități de canabis (drog de risc) și cocaină (drog de mare risc).

Astfel, într-o ladă frigorifică aflată în portbagajul autoturismului au fost descoperite, disimulate printre diverse alimente, 100 de grame de canabis, iar, în urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului, a fost descoperită o cantitate de cocaină ascunsă în șosetă.

La data de 7 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

A luat foc o casă din Carei plină cu 3 tone de textile

Astăzi, 29 ianuarie, pompierii Detașamentului Carei au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o...

Noul trend în rândul tineretului: conduc mașinile fără permis

La data de 27 ianuarie, în jurul orelor 14.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție...

Alegeri în Ungaria: Viktor Orban s-a prăbușit în sondaje. Partidul Tisza al lui Peter Magyar conduce detașat

Partidul de opoziție Tisza, condus de Peter Magyar, păstrează un avans de zece puncte procentuale...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Anunț important: examen trichineloscopic în Comuna Odoreu

Mașină răsturnată în șanț la Vama, șoferul a scăpat ca prin minune

Adrian Cozma a oprit mutarea Liceului Brătianu din zona centrală a Sătmarului

În plin scandal de comasare, Liceul Tehnologic ”UNIO – Traian Vuia” din Satu Mare este premiat într-o competiție națională

Incendiu la o fermă din Necopoi, o femeie a suferit arsuri grave pe corp

România a investit peste 137 de miliarde de lei în 2025. Fondurile europene, motorul principal al dezvoltării

O nouă intervenție pentru remedierea scăpărilor de gaze la un bloc, în Micro 17

Război în mediul online! Comentariu: M-ați dezămăgit profund, domnule primar

Anunț de mediu pentru proiectul: „Construire adăpost pentru animale” propus a fi amplasat în comuna Socond