Un jandarm sătmărean aleargă pentru copiii autiști

Redacție Sătmărenii.ro

În fiecare an, Jandarmeria Satu Mare, atât prin personalul propriu, cât și împreună cu reprezentanți ai societății civile, se implică activ în sprijinirea inițiativelor umanitare care aduc speranță și sprijin concret în comunitate.

Distribuie:

În fiecare an, Jandarmeria Satu Mare, atât prin personalul propriu, cât și împreună cu reprezentanți ai societății civile, se implică activ în sprijinirea inițiativelor umanitare care aduc speranță și sprijin concret în comunitate.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă lt. col. Vlad – Ionuț Chiuzbăian, un pasionat al alergării și al unui stil de viață sănătos.

În ultimele două luni s-au adunat 115 kilometri transformați în donații, astfel  prin  efortul fizic s-a contribuit  real, rezultatul fiind sprijinul asociației „Fluturașii Albaștri”, organizație recent înființată ce susține peste 40 de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA) astfel au fost donate kituri educaționale, materiale pentru terapie senzorială și activități de stimulare cognitivă destinate terapiei senzoriale, menite să contribuie la dezvoltarea și recuperarea copiilor beneficiari și un laptop.

Prin aceste gesturi, jandarmul sătmărean dovedește că onoarea, empatia și solidaritatea sunt valori care definesc cu adevărat un jandarm, nu doar în misiune, ci și în viața de zi cu zi.

În perioada 13–14 septembrie 2025, lt. col. Vlad – Ionuț Chiuzbăian va reprezenta Jandarmeria Satu Mare făcând parte din  echipa Națională I.P.A. România în cadrul competiției Autism 24h de la Mamaia, în calitate de ambasador, susținând cauza copiilor cu autism prin sport și performanță.

Prin acest gest, Jandarmeria Satu Mare își reafirmă angajamentul față de comunitate și dorința de a construi punți între instituții și oameni, în sprijinul celor vulnerabili.

„Anul acesta la Mamaia voi alerga 24 de ore. Voi alerga purtând în suflet fețele copiilor ce au nevoie să fie auziți și chipurile părinților ce nu renunță niciodată. Cauza este una  singură – AUTISMUL. Chiar dacă nu alergați, puteți deveni susținătorii copiilor și ai părinților printr-o mică donație. Împreună putem face minuni. Stă în puterea noastră” – este mesajul transmis de lt. col. Vlad Ionuț Chiuzbăian.

Toate detaliile despre activitățile asociației și despre modul in care îi puteți ajuta pot fi găsite pe site-ul https://fluturasiialbastri.ro       

Orice donație, oricât de mică, înseamnă speranță și sprijin pentru un viitor mai luminos.

Vă mulțumim pentru solidaritate!

Continuă să citești

Articole recente

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au...

550 de rotobaloți au ars într-un incendiu la Cig

În seara zilei de 9 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, pompierii au fost solicitați...

Sătmăreni la parada mașinilor românești de epocă prin Polonia

În perioada 3–6 septembrie 2026, pasionații de automobile românești s-au reunit în Polonia pentru cea...

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

Astăzi, 9 septembrie 2026, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în...

Adrian Cozma acuză: primarul din Satu Mare, imun la dramele provocate de jocurile de noroc

Un nou an școlar a început la Satu Mare cu sălile de jocuri de noroc...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma îl omagiază pe Regele Ferdinand Întregitorul

Controale de week-end la graniță, s-au confiscat zeci de litri de pălincă

AȚI VĂZUT-O? O femeie de 79 de ani din Homoroade este căutată de polițiști

Poliția și RAR și-au făcut norma în noaptea de duminică la Satu Mare

Facturi mai mici la energie pentru populație, printr-o investiție de 250 milioane de euro

„Dințișorii Veseli” ajung în această toamnă la Satu Mare

Cupa Luna Șes – concurs de viteză pe traseu montan

Mesajul lui Adrian Cozma la începutul unui nou an școlar: ”Dragi elevi, să nu vă fie rușine că sunteți români și vreți să construiți un viitor mai bun aici, în România”

Povestea ofițerului din Satu Mare care merge să apere titlul României la pescuit de crap