Un sătmărean a vrut să dea șpagă polițiștilor care l-au oprit în trafic. A fost filmat cu bodycam!

Redacție Sătmărenii.ro

În data de 06.10.2023, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – SJA Satu Mare au fost sesizați de către un echipaj de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Satu Mare, cu privire la faptul că o persoană pe care au oprit-o în trafic pentru încălcarea unor reguli la regimul rutier le-a oferit o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale față de aceasta.

Distribuie:

În fapt, persoana în cauză, după ce a fost oprită în trafic de echipajul de poliție rutieră pentru încălcarea unor reguli la regimul rutier, a căror sancțiune complementară consta în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile, le-a oferit acestora suma de 50 de euro și, ulterior, a promis suma de 100 de euro pentru ca polițiștii să nu aplice măsurile contravenționale.

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Continuă să citești

Articole recente

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord

La începutul fiecărei noi stagiuni Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special,...

A intrat în magazinul alimentar cu mașină cu tot, la Negrești-Oaș

La data de 2 septembrie, în jurul orelor 21:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului...

Întâlnirea ansamblurilor de dans popular german cu ocazia Serbării Recoltei

Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam va organiza în colaborare cu Forumul Democrat German din Satu...

Noul spital din Negrești-Oaș riscă să rămână fără medici încă de la inaugurare

La ultima ședință a Consiliului Județean Satu Mare, liberalul Iulian Câcău a ridicat o problemă...

Reformă administrativă, descentralizare și parlament mai mic – principalele priorități anunțate de Adrian Cozma în noua sesiune parlamentară

Reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, reprezentantul sătmărenilor în Parlament, Adrian Cozma, a...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Înscrieri la cursurile de formare profesională la AJOFM Satu Mare

Noul spital din Negrești-Oaș riscă să rămână fără medici încă de la inaugurare

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Următorul David Popovici sigur nu va fi sătmărean: niciun copil la competițiile naționale de înot

Adrian Cozma aprinde becul în cămara PSD: peste un milion de lei din bani publici pentru firma familiei deputatului Mircea Govor

Un utilaj de balotat paie a luat foc pe câmp în Rușeni și era să ardă toată pădurea vecină

O Halbă de Fericire revine la Satu Mare. Comunitatea va decide cauza susținută de următoarele evenimente caritabile

Aproape două treimi dintre absolvenți au picat Bac-ul de toamnă în județul Satu Mare

AȚI VĂZUT-O? O femeie de 79 de ani din Homoroade este căutată de polițiști