17 tone de deșeuri din Austria, întoarse înapoi din Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 17 tone de deșeuri.

Distribuie:

Luni, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, conducând un automarfar înmatriculat în Austria.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 17.000 kg produse second-hand (mobilier uzat, biciclete, scaune cu rotile, birouri) provenite din Austria, care urmau să ajungă în județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 17.000 kg de deșeuri pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Satu Mare a găzduit Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească. Mesajul lui Adrian Cozma pentru premianți

Premieră: cinci sportivi cu dizabilități au concurat la Maratonul Apuseni datorită asociației sătmărene Caiac SMile

Conturile Spitalului Județean Satu Mare blocate, președintele Pataki Csaba spune că a fost o ”sincopă”

Adrian Cozma: Nu putem face parte dintr-un guvern alături de PSD

PSD și-a tras Lions Club la Satu Mare

Ofițer la Penitenciarul Satu Mare, în lotul României pentru Mondialul de pescuit crap U25

Supărat pe Adrian Cozma că pierde procesele împotriva lui, Mircea Govor îi atacă pe primarii liberali

Transportatorii sunt informați despre ce amenzi riscă dacă aduc în țară imigranți ilegali

Competiția serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, pe Stadionul Municipal din Carei