Avocatul Poporului organizează o nouă sesiune de audiențe la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Biroul Teritorial Oradea al Instituției Avocatul Poporului va susține miercuri 04 decembrie 2024, începând cu ora 10,30 audiențe la Satu Mare, pentru a veni în sprijinul cetățenilor din județ.

Distribuie:

Audiențele se vor desfășura în Sala de audiențe a Instituției Prefectului județul Satu Mare, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 11.

Persoanele care doresc să se prezinte la aceste audiențe se pot înscrie apelând Biroul Teritorial Oradea la numărul de telefon 0259440535 sau pe e-mail la adresa avpbihor@avp.ro.

Acordarea audienţelor este gratuită, iar petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Persoanele care doresc să participe la audienţe trebuie să prezinte document de identitate şi documente prin care să-şi justifice situaţia.

Amintim că se poate adresa instituției Avocatul Poporului orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti.

Petiţia trebuie să cuprindă informații complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzâierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexeaza actele doveditoare (în copie).

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Depozit de lemne și cereale distrus de un incendiu la Moftin

Rata șomajului e în creștere în județul Satu Mare. În mediul rural e jale

Tensiuni la cote maxime în Consiliul Județean Satu Mare! Iulian Câcău: ”Oșenii și nu numai sunt tratați ca fiind de mâna a doua

Primul județ care preia modelul liberal sătmărean de comasare a comunelor: Timiș

Flori și prețuire de la liberali pentru doamnele și domnișoarele din Satu Mare

ANALIZĂ. România, între „războiul rachetelor” din Orient și uzura din Ucraina. Avertismentul unui fost comandant militar: „Rezerva noastră este îmbătrânită”

Adrian Cozma: salut poporul maghiar și decizia lui de a se orienta spre Europa

De ziua lor, jandarmii sătmăreni au oferit O Masă Caldă nevoiașilor

Deșeuri aruncate pe marginea drumului dintre