Controale de amploare în zona fostelor puncte de trecere a frontierei din județul Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

În cursul zilei de ieri, 23 ianuarie, între orele 11.00 și 14.00, sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în județul Satu Mare s-a desfășurat o acțiune în contextul aderării României la spațiul Schengen.

Distribuie:

Scopul acesteia a fost combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerea unui climat de siguranță și ordinea publică.

Principala activitate a fost axată pe comunicațiile Satu Mare – Petea, respectiv Carei – Urziceni, unde au existat puncte de trecere a frontierei, dar și pe celelalte căi de comunicație care converg înspre sau dinspre frontieră.

Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat, la această activitate au participat polițiști de frontieră sătmăreni, polițiști din cadrul IJP Satu Mare, jandarmi din cadrul IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare și SCCO Satu Mare, pe principalele căi de comunicații care converg înspre frontiera româno-maghiară, în zona de responsabilitate a județului nostru.

În cadrul activității, echipele mixte au verificat – folosind aplicația eDAC – 490 de persoane și 237 mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli și au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.670 de lei, dar și 11 avertismente. De asemenea, au fost descoperite două semnalări privind trei sechestre civile emise de către Poliția Română cu privire la ridicarea documentelor a trei autoturisme, în aceste cazuri fiind luate măsurile legale.

Astfel de acțiuni în sistem integrat vor avea loc și în perioada următoare, în zona adiacentă frontierei de stat, în scopul combaterii fenomenului infracțional și pentru menținerea siguranței și ordinii publice.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Acțiune pentru respectarea normelor de conviețuire socială

Primarii pot să interzică păcănelele pe baza unui proiect de lege inițiat de Adrian Cozma

Și primarul PSD-ist al Tășnadului este nemulțumit de investițiile puține în drumurile din județ

Porți deschise pentru comunitate, la Jandarmeria Satu Mare

Doi dealeri de droguri prinși în flagrant la Carei

Primarul Kereskényi Gábor face campanie electorală pentru regimul Orban, ignorând realitățile din țara vecină

Cristian Popa revine la Olimpia MCMXXI Satu Mare. Planul pentru salvarea echipei în Liga 3

Reformă de musai. Se taie mai mult de jumătate din Consiliul de Administrație al aeroportului decorativ din Satu Mare

Accident cu șase victime la Livada