Proiect de lege propus de Adrian Cozma: 2025 să fie Anul George Enescu

Redacție Sătmărenii.ro

Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a depus un proiect legislativ prin care propune ca anul 2025 să fie declarat oficial Anul George Enescu, cu manifestări culturale specifice desfășurate de diferite instituții de cultură sau educaționale ale statului român.

Distribuie:

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la moartea compozitorului George Enescu, cel mai important muzician român, membru titular al Academiei Române.

În istoria muzicii, George Enescu se plasează după Wolfgang Amadeus Mozart, începând studiile la Conservator la vârsta de 7 ani și având primele începuturi de compoziții la 5-6 ani. Enescu a fost apreciat de către critici ai muzicii chiar ca noul Mozart de România.

George Enescu reprezintă nu numai o componentă de bază a patrimoniului nostru național, ci și un nume cu rezonanță puternică la nivel internațional. Pentru a înțelege moștenirea culturală pe care am primit-o de la marele om de cultură George Enescu, este suficient să enumerăm cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (1903), Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 (1905) sau opera Oedipe, op. 23. (1931).

În aceste condiții, se impune ca, în anul 2025, autoritățile și instituțiile publice, inclusiv unitățile de învățământ preuniversitar și universitar din țara noastră, să organizeze manifestări culturale, artistice, educaționale, concursuri sau programele de omagiere a lui George Enescu în țară și în străinătate.

Această aniversare simbolică ar oferi un prilej unic de a reflecta asupra modului în care moștenirea lui Enescu poate continua să inspire și să unească generații, națiuni și comunități prin puterea muzicii clasice.

Un astfel de proiect legislativ ar demonstra angajamentul statului român față de valorizarea și promovarea culturii naționale, răspunzând atât nevoii de promovare constantă a operei unui artist român de talie mondială.

”Am speranța cǎ, în Parlamentul României, mai există oameni care apreciază și recunosc valoarea muzicii clasice și culturii românești ajunse pe cele mai înalte culmi ale succesului! Îi îndemn pe toți să susțină acest proiect de recunoaștere și recunoștință pentru tot ce ne-a lăsat ca moștenire marele compozitor” – a declarat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Fermierii din Săuca, chemați de urgență la primărie pentru documentele de calamitate după înghețul de primăvară

Primarul Kereskényi Gábor face campanie electorală pentru regimul Orban, ignorând realitățile din țara vecină

Reformă de musai. Se taie mai mult de jumătate din Consiliul de Administrație al aeroportului decorativ din Satu Mare

Primarii pot să interzică păcănelele pe baza unui proiect de lege inițiat de Adrian Cozma

Siguranța cetățenilor,  prioritatea polițiștilor sătmăreni

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie

Somație Uzucapiune – Dosar 3068/266/2024 – Reclamanți Moiș Gheorghe și Moiș Mărioara

Siguranța cetățenilor,  prioritatea polițiștilor sătmăreni