Hoți care clonau carduri în Franța, prinși la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 11 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Bacău și Satu Mare, la locuințele unor suspecți, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Distribuie:

Față de unul dintre suspecți a fost pus în executare un mandat european de arestare.

Acțiunea,  a fost efectuată în cadrul unui Ordin European de Anchetă, la solicitarea  autorităților judiciare din Franța – Tribunalul Judiciar din Bordeaux, care derulează cercetări într-o cauză vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată constituită din cetățeni români, care  în perioada iulie 2023 – octombrie 2024, au efectuat operațiuni ilegale de copiere a datelor de pe  cardurile de alimentare utilizate la terminalele de plata ale benzinăriilor din Franța (skimming) și realizare a unor clone ale cardurile compromise urmată de folosirea lor pentru alimentarea frauduloasă cu carburant.  

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele suspecților, au fost identificate și ridicate un laptop,  telefoane mobile, medii de stocare a datelor, carduri bancare și nebancare, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

Anterior, în luna noiembrie 2024, pe teritoriul Franței au fost efectuate cu sprijinul autorităților române patru percheziții domiciliare, în cursul cărora au fost confiscate sume de bani, criptomonede, dispozitive artizanale  special concepute pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și  mai multe autovehicule (autoturisme și furgonete) folosite la comiterea infracțiunilor.  Judecătorii au dispus arestarea preventivă a  cinci cetățeni români, membri ai grupării de criminalitate organizată.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Bacău  și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Comunicat de presă

Razia Poliției la Sătmărel, 17 localnici duși la sediu pentru verificări suplimentare

Reforma administrației locale începe de la Satu Mare: Beltiug și Socond se unesc într-o singură comună

Motocisclist în vârstă de 73 de ani salvat de la moarte după un accident la Ghenci

Cea mai frumoasă prezență la Ziua Unirii Principatelor a fost a celor de la PNL Satu Mare

Deșeuri aruncate pe marginea drumului dintre 

Amenzi de peste 43.000 de lei aplicate de polițiștii sătmăreni într-o singură zi

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare